FOTO Cum arată marcajele rutiere ale viitorului

De la anul, când temperatura va scădea sub 5 grade Celsius, iar carosabilul devine alunecoas, pe autostrazile din Olanda va ninge cu fulgi de zăpadă fosforescenţi. Astfel, şoferii vor fi avertizaţi cu privire la condiţiile nefavorabile de trafic, scrie Daily Mail.

Două companii olandeze – Studio Roosegaarde şi Heijmans Infrastructure – , vor să revoluţioneze transportul rutier obişnuit. Olanda ar putea avea, din 2013, autostrăzi cu marcaje rutiere din vopsea fotoluminescentă, care se încarcă ziua de la soare pentru a genera lumină noaptea, timp de maximum 10 ore. Şi mai exact, echipa de design de la Studio Roosegaarde a creat o pudră luminiscentă ce va fi încorporată în vopseaua folosită pe autostrăzi, pentru toate tipurile de marcaje (de la indicatoarele desenate pe asfalt, până la semnalizarea parapeţilor).

Şi inovaţiile nu se opresc aici. Proiectul celor două companii – premiat la categoria "Cel mai bun concept al viitorului", în cadrul evenimentului Dutch Design Week – vizează şi o banda specială pentru autovehiculele electrice, facilitate ce le va permite şoferilor să-şi reîncarce acumulatorii autoturismelor în timpul deplasării.

Mai mult, autostrăzile vor fi iluminate cu instalaţii speciale, dotate cu senzori, care vor genera lumină pe măsură ce maşinile se apropie şi se sting după ce acestea trec, economisind, astfel, energie.

După Olanda, Statele Unite şi India sunt alte două ţări care s-au arătat interesate de ambiţioul proiect.

Sursa: Daily Mail.