FNGCIMM: Garanţii de peste 12 mil. lei pentru IMM-urile din IT&C în 2017

Numărul scrisorilor de garanţie emise, în 2017, pentru IMM-urile din zona IT&C din România a fost de 65, iar valoarea în bani aprobată a depăşit 12 milioane de lei, fără Programul Start-Up Nation, a declarat, marţi, preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), Alexandru Petrescu, la ediţia anuală a Galei Comunic@ţii Mobile.

"Accesul la finanţare este o problemă general întâlnită de antreprenorii români. Este foarte important ca Fondul să revină în atenţia publică a antreprenorilor români. În ceea ce priveşte zona IT, am alocat în 2017 aproape dublu pentru IMM-uri. Am avut în 2016 un număr de 35 de scrisori de garanţie şi 65 de scrisori de garanţie emise în 2017 pentru IMM-uri din zona IT&C. Vorbim despre puţin peste 12 milioane de lei aprobate ca garanţii, fără Programul Start-Up Nation", a afirmat Petrescu. 

Fondul de Garantare colaborează cu 30 de instituţii financiare în baza unor convenţii de lucru. Garanţia Fondului este cea mai lichidă garanţie, plătibilă în maximum 90 de zile de la solicitarea de plată a finanţatorului, însoţită de documentaţia completă, faţă de minimum doi ani, durata medie de executare a unei ipoteci. 

FNGCIMM SA – IFN asigură o acoperire teritorială naţională prin cele patru sucursale, cinci reprezentanţe şi trei filiale. Instituţia este afiliată la AECM (Asociaţia Europeană a Instituţiilor de Garantare), asociaţie ce reuneşte 42 de fonduri de garantare mutuale, private şi publice, bănci de dezvoltare şi fonduri de contragarantare din 22 de state membre ale UE, precum şi Turcia, Serbia, Bosnia şi Herzegovina şi Federaţia Rusă). 

Publicaţia Comunicaţii Mobile a organizat, marţi, ediţia cu numărul XIV a Galei Comunic@ţii Mobile, eveniment la care au fost invitaţi reprezentanţi guvernamentali, din industria telecom, precum şi de la asociaţiile profesionale de profil. 

AGERPRES