FMI: Economia mondială are perspective sumbre

Declinul semnificativ al preţului ţiţeiului şi avansul mai solid al economiei SUA nu vor fi suficiente pentru a îmbunătăţi perspectivele de creştere ale economiei mondiale în acest an, a afirmat joi, directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, transmit MarketWatch şi Reuters.

Preţul mai scăzut al petrolului va ajuta consumul în întreaga lume dar SUA vor fi probabil singura economie importantă unde se va înregistra o creştere a consumului şi investiţiilor, a explicat şeful FMI.

'Stimulentele apărute ca urmare a ieftinirii ţiţeiului sunt bine venite dar dacă fundamentele economiile nu sunt solide, aceste evoluţii nu vor fi de ajutor', a avertizat Christine Lagarde.

'Vedem că redresarea economiei mondiale se confruntă în continuare cu dificultăţi. Prea multe state suferă de pe urma crizei financiare, care a dus la creşterea şomajului şi a nivelului datoriei. Prea multe companii şi gospodării îşi reduc investiţiile şi consumul deoarece sunt îngrijorate de evoluţia slabă a economiei', a declarat directorul general al FMI.

AGERPRES