FC Barcelona a avut încasări de 670 milioane de euro în sezonul 2015/2016

Clubul catalan FC Barcelona, prin vocea preşedintelui Josep Maria Bartomeu, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că veniturile formaţiei de pe Camp Nou pentru sezonul 2015/2016, recent încheiat, sunt de nu mai puţin de 670 de milioane de euro.

"În acelaşi timp, Barcelona şi-a redus şi datoriile cu 40 de milioane de euro, ajungând de la 320 la 280 de milioane de euro", a declarat Josep Maria Bartomeu, potrivit Mediafax.

De asemenea, formaţia de pe Camp Nou a redus şi raţia raportului EBITDA, de la 3,13% la 2,26%. EBITDA, câştigul înainte de dobânzi, rate, depreciere şi amortizare, este un indicator al performanţelor financiare ale unei companii. Mai mult, conform spuselor lui Bartomeu, Barcelona este aproape de semnarea unui contract cu sponsorul principal de pe tricourile de joc, Qatar Airways, dar şi cu alte două firme.

La finalul sezonului anterior, 2014-2015, Top 5 al celor mai bogate echipe de fotbal din lume, conform raportului Deloitte Football Money League 2016, arăta astfel: Real Madrid (cu venituri anuale de 577 milioane de euro), Barcelona (560,8 milioane de euro), Manchester United (519,5 milioane de euro), Paris Saint Germain (480,8 milioane de euro), Bayern Munchen (474 milioane de euro).