Expunerea UniCredit pe credite în franci elveţieni în regiune: 1,3 miliarde de euro

Grupul UniCredit a acordat clienţilor din Europa Centrală şi de Est (CEE) credite în franci elveţieni totalizând echivalentul a 1,3 miliarde de euro, a anunţat azi, la Viena, Gianni Franco Papa, directorul general adjunct al grupului, şeful diviziilor CEE şi corporate, prezent la Forumul Euromoney pentru Europa Centrală şi de Est.

"Impactul în regiune este limitat, expunerea de 1,3 miliarde de euro nedepăşind 1,5% din volumul împrumuturilor", a spus Papas. În România, UniCredit nu a acordat credite în franci elveţieni clienţilor persoane fizice, nici ipotecare, nici de nevoi personale garantate cu ipotecă.

"În Ungaria am acordat, dar problema a fost rezolvată anul trecut. Şi în Croaţia există puţine", arată Papas. În cele două ţări, guvernele au anunţat măsuri administrative pentru a proteja clienţii împrumutaţi în franci, băncile trebuind să suporte parţial costurile.

"Industria bancară a fost proactivă în a aborda problemele clienţilor. Băncile nu au profitat de fluctuaţiile valutare pe seama clienţilor, sunt afectate şi ele în aceeaşi măsură. Ar fi incorect dacă povara va fi pusă doar pe umerii băncilor", spune oficialul UniCredit.

Potrivit afirmaţiilor sale, aprecierea francului elveţian va fi resimţită într-o creştere uşoară a provizioanelor pentru credite neperformante.