Eliberarea pașapoartelor se suspendă. În ce condiții se poate obține documentul

Direcția Generală de Pașapoarte a făcut un mesaj important pentru românii care doreau să își facă pașaport. Din cauza pandemiei de coronavirus s-a luat o măsură care ar putea preveni răspândire virusului pe teritoriul României.

Timp de 30 de zile, eliberarea pașapoartelor a fost suspendată din cauza pandemiei de coronavirus, informează Direcția Generală de pașapoarte. Totuși, cei care au nevoie urgentă de acest document încă pot să îl obțină.

Ce este necesar să aibă asupra lor cei care vor neapărat pașaportul

Persoanele care prezintă documente din care rezultă necesitatea unor călătorii, care se vor efectua cel mult în 30 de zile de la momentul înregistrării cererii, exclusiv în baza programărilor online.

Ce măsuri sunt notate în comunicatul de presă al Ministerului Afacerilor Interne

Direcția Generală de Pașapoarte informează că, pentru o perioadă de 30 de zile,
începând cu data de 17.03.2020, cu posibilitatea de prelungire în funcție de evoluția
situației actuale, activitățile specifice pe linie de pașapoarte se vor desfășura astfel:

– Activitatea de preluare a cererilor pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice,
respectiv a pașapoartelor simple temporare se va realiza numai pentru persoanele care
prezintă documente din care rezultă necesitatea unor călătorii care se vor efectua cel
mult în 30 de zile de la momentul înregistrării cererii, exclusiv în baza programărilor
on-line.
– Programările on-line vor fi efectuate pe platforma www.epasapoarte.ro. Solicităm
tuturor persoanelor care sunt programate să respecte ora de programare și să evite
așteptarea suplimentară în spațiile destinate publicului.
– În ceea ce privește programarea on-line pentru depunerea cererilor la punctele de
lucru mobile, recomandăm cetățenilor să verifice în prealabil programul de lucru de
pe site-ul Instituției Prefectului.
– Transmiterea pașaportului simplu electronic la adresa de domiciliu/reședință din țară
a titularului ori a persoanei care a formulat cererea, prin serviciul de curierat, se va
face exclusiv în baza unei solicitări adresate prin e-mail/poștă de către titular,
respectiv persoana care a fomulat cererea/ părintele/reprezentantul legal în cazul
minorilor cu vârsta sub 14 ani (cheltuieli de expediţie 8 lei + TVA). Aceasta trebuie
să conțină datele pentru identificarea documentului sau a titularului, precum și datele
de livrare (domiciliul sau reşedinţa titularului ori ale persoanei care a formulat cererea
și numărul de telefon).
– Primirea cererilor privind exercitarea dreptului la liberă circulație în
străinătate/istoric pașapoarte/ scutire taxe vamale, precum și furnizarea datelor din
Registrul Național de Evidență a Pașapoartelor Simple și eliberarea
adeverințelor/comunicărilor corespunzătoare, se va face exclusiv prin corespondență
poștală sau electronică, numai pentru persoanele care prezintă documente care
justifică urgența solicitării.
– Activitatea de primire în audiență, atât la sediul Direcției Generale de Pașapoarte,
cât și la sediile serviciilor publice comunitare de pașapoarte, este suspendată.