Eldorado suspendă dezvoltarea proiectelor din Turcia şi Brazilia

Firma canadiană Eldorado Gold a anunţat vineri suspendarea pe termen nelimitat a planurilor de extindere în Turcia şi Brazilia, din cauza preţului mai scăzut al aurului, informează Reuters.

Eldorado Gold intenţiona să extindă mina Kisladag din Turcia şi să dezvolte proiectul Tocantinzinho în Brazilia. 

Eldorado, care operează de asemenea în Grecia, Serbia, România şi China, a anunţat că în 2017 cheltuielile de capital sunt estimate la 425 de milioane de dolari, mult sub prognoza din septembrie, de 500-580 de milioane de dolari. 

Reducerea reflectă în principal suspendarea dezvoltării proiectelor din Turcia şi Brazilia şi a activităţilor la proiectul minei de aur din nordul Greciei – Skouries. 

Eldorado a revizuit în scădere estimările privind preţul unciei de aur, la 1.150 dolari, faţă de 1.300 dolari în septembrie. 

La Bursa de la Toronto, acţiunile companiei au scăzut cu 1,5% vineri, la 4,70 dolari. 

În acest an, Eldorado are ca obiectiv obţinerea unei producţii de 365.000-400.000 uncii de aur, în timp ce în septembrie se aştepta la 375.000-420.000 uncii de aur. 

În România, Eldorado Gold este implicată în exploatarea minereurilor auro-argentifere din perimetrul Certej, judeţul Hunedoara. 

AGERPRES