Ea este cea mai puternică femeie din lume

Cancelarul german Angela Merkel a fost desemnată cea mai puternică femeie din lume, înaintea secretarului de stat american Hillary Clinton şi a preşedintei braziliene Dilma Ruseff, de revista Forbes, care întocmeşte un clasament anual al celor mai puternice 100 de femei din lume, relatează AFP.

Clasamentul apărut miercuri o plasează pe Christine Lagarde, noul director general al FMI, pe locul al 9-lea. Femeile care figurează în top, cu vârste de la 25 la 85 de ani, dispun în total de 30.000 miliarde de dolari, adaugă revista. Ele activează în politică, media, artă, sunt conducători de întreprinderi sau de organizaţii de binefacere, iar puterea lor se datorează banilor, influenţei sau audienţei.
Cea mai tânără, 25 de ani, este vedeta pop Lady Gaga, aflată pe poziţia a 11-a, iar cea mai în vârstă, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, 85 de ani, ocupă locul al 49-lea.

Anul trecut, în fruntea acestui clasament se afla Michelle Obama, care ocupă în acest an locul al 8-lea.

Imediat sub podium, se situează Indra Nooy (PDG PepsiCo), Sheryl Sandberg (PDG Facebook), Melinda Gates (copreşedintă a Fundaţiei Bill şi Melinda Gates), Sonia Gandhi (preşedinta Partidului indian al Congresului), Michelle Obama, Christine Lagarde, Irene Rosenfeld (PDG Kraft Foods), Lady Gaga şi, pe locul al 12-lea, Jill Abramson (redactor şef New York Times).