Doliul zilei de sâmbătă în România. A fost o adevărată legendă. S-a stins din viață azi dimineață

SURSA FOTO: Dreamstime

Este doliul zilei în România, după ce sâmbătă dimineață s-a stins din viață un reputat scriitor român. Zilele trecute fusese numit cetățean de onoare al orașului în care a trăit. Primarul a dat vestea tristă.

Este doliu în România astăzi, după ce sâmbătă, 26 noiembrie, a murit scriitorul şi profesorul universitar Daniel Vighi, fondator al Societăţii Timişoara şi al Alianţei Civice, Acesta s-a stins din viață în cursul dimineții, la Spitalul Județean din Timișoara. Tot orașul îl deplânge, inclusiv primarul Dominic Fritz, care a scris un mesaj emoționant pe Facebook.

Doliul zilei de sâmbătă în România. A fost o adevărată legendă. S-a stins din viață azi dimineață

Joi, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Universitatea de Vest din Timișoara, însă de la care scriitorul și profesorul universitar a lipsit, i-a fost acordat titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei. Profesorul universitar şi scriitorul Vasile Popovici, prieten de o viață cu acesta, este cel care a făcut anunțul sâmbătă dimineața, scrie tion.ro.

„Timișoara pierde azi una din vocile ei cele mai lucide și mai oneste. Dumnezeu să te odihnească în pace, Daniel Vighi!”, este mesajul transmis de profesorul universitar şi scriitorul Vasile Popovici.

Universitatea de Vest din Timișoara și primarul Dominic Fritz au propus ca scriitorul Daniel Vighi, membru fondator al Societății Timișoara, Alianței Civice și al Asociației Culturale Ariergarda, să primească distincția de Cetățean de Onoare al Municipiului Timișoara. Propunerea a fost aprobată de consilierii locali în data de 15 noiembrie.

Daniel Vighi s-a născut în data de 9 octombrie 1956 în localitatea Lipova din județul Arad și a fost prozator, eseist și publicist român. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din Timișoara în 1980. În decembrie 1989 a participat la mișcările de protest de la Timișoara care au declanșat revoluția anticomunistă. A fost profesor de literatură română contemporană la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara.

„Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanțe familiei și prietenilor!”, a transmis actrița Oana Pellea.

„Dumnezeu să-i odihnească sufletul în Lumină!”, a fost mesajul transmis de muzicianul Ilie Stepan.

Primarul Timișoarei i-a transmis condoleanțe pe Facebook

Și primarul Dominic Fritz a transmis câteva gânduri pe pagina sa de Facebook.

„Daniel Vighi a marcat viața Timișoarei atât de profund și iremediabil, cum doar cei care simt o mare dragoste pentru orașul lor o pot face. Implicarea lui în scrierea Proclamației de la Timișoara, activismul civic și credința în valorile democrației, profundul respect față de Timișoara europeană, speranțele semănate în Societatea Timișoara, încăpățânarea de a apăra patrimoniului orașului, talentul și farmecul cu care scotea la lumină și făcea să strălucească fiecare nouă poveste a istoriei noastre locale – au schimbat definitiv orașul și pe noi.

Alaltăieri am decernat titlul de cetățean de onoare al Timișoarei, pentru Daniel Vighi. Un om care m-a marcat de la prima întâlnire și care mi-a făcut onoarea de a-mi fi prieten. A fost o ceremonie cu prieteni de-o viață ai scriitorului, cu colaboratori, foști studenți, oameni care îl apreciază și cu familia. O ceremonie care a răscolit amintiri și istoria ultimelor decenii a Timișoarei: cu rezistența prin cultură, curaj, speranță și multă luptă. Dar niciodată abandon. Astăzi, după o cruntă suferință, Daniel Vighi s-a stins. A rămas valoroasa moștenire civică și literară pe care ne-a lăsat-o.
Odihnește-te în pace, Daniel Vighi! Timișoara nu te va uita”, a transmis Dominic Fritz.