DNA face prăpăd! Dosar penal după alegeri. Cine este vizat

DNA face prăpăd. Oficialii au anunțat deschiderea unui nou dosar penal, după alegerile europarlamentare. Este vorba despre mai multe nereguli privind exercitarea dreptului de vot de către cetăţenii din afara graniţelor ţării la alegerile pentru Parlamentul European şi la Referendumul desfăşurate la data de 26 mai 2019.

Potrivit oficialilor, pe 6 iunie au primit, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, un număr de 42 de plângeri,

„Ca urmare a solicitărilor formulate de reprezentanți ai mass media și având în vedere interesul public major suscitat de tematica solicitărilor respective, pentru o corectă informare a opiniei publice, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să vă comunice următoarele:

La data de 6 iunie 2019 au fost primite, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, un număr de 42 de plângeri având ca obiect nereguli privind exercitarea dreptului de vot de către cetățenii din afara granițelor țării la alegerile pentru Parlamentul European și la Referendumul desfășurate la data de 26 mai 2019.

Ca urmare a transmiterii plângerilor, la data de 6 iunie 2019, în cadrul D.N.A a fost constituit un dosar penal în care se vor efectua acte de urmărire penală”, a transmis DNA.