Din 15 septembrie îţi vezi istoricul accidentelor cu un simplu click

Deţinătorii de poliţe RCA îşi vor putea consulta, direct pe site-ul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor(CSA), istoricul de daune

“Începând cu data de 15 septembrie 2012, asiguraţii RCA vor avea acces la informaţiile privind istoricul daunelor proprii, înscris în baza de date CEDAM.”, anunţă CSA într-un comunicat de presă.
Primele de asigurare aferente asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto (RCA) depind de istoricul de daunalitate realizat de asiguratul/utilizatorul unui vehicul într-o perioadă de referinţă, aşa cum prevăd reglementările în vigoare cu privire la sistemul bonus-malus. Totodată a fost implementată o metodă prin care şi societăţile de asigurare au posibilitatea interogarii bazei de date CEDAM în vederea stabilirii istoricului de daunalitate pentru potenţialii asiguraţi prin utilizarea serviciului web aferent sistemului bonus-malus.