Decapitări în PSD! Conducerea unei filiale a fost dizolvată: ”a adus prejudicii de imagine partidului”

După pierderea guvernării, situația pare să fie din ce în ce mai tensionată în PSD. Chiar dacă Viorica Dăncilă și liderii partidului au stabilit ca analizele și deciziile să fie luate după alegerile prezidențiale, iată ca astăzi o filială a PSD a fost dizolvată.

Biroul Permanent Judeţean al PSD Olt a hotărât, sâmbătă, dizolvarea conducerii Organizaţiei Locale Caracal şi desemnarea lui Ion Marian Doldurea în calitate de preşedinte interimar.

„Aceste decizii au fost adoptate, întrucât, în cadrul organizaţiei respective, a fost încălcat frecvent şi grav orice principiu al dialogului, care ar fi trebuit să se desfăşoare în interiorul partidului. Conducerea PSD Caracal, prin activitatea sa şi comportamentul adoptat, a adus prejudicii de imagine partidului. Regretăm cele întâmplate în cadrul organizaţiei, dar considerăm că decenţa şi dialogul au fost şi rămân valori definitorii ale Partidului Social Democrat Olt”, precizează un comunicat al PSD Olt.

Liderii organizaţiei judeţene fac apel la „stabilitate şi loialitate”.

„Într-o perioadă dificilă, avem nevoie de stabilitate şi loialitate, tocmai de aceea, rămânem, ca de fiecare dată, alături de membrii noştri, pe care îi asigurăm de tot sprijinul şi experienţa politică a conducerii judeţene şi centrale, în realizarea tuturor obiectivelor electorale şi de organizare internă.”, precizează sursa citată.