De ce pleacă Ionuţ Popescu de la Fondul Proprietatea

Actuala structură de conducere a Fondului Proprietatea (FP) va fi desfiinţată odată ce Franklin Templeton va prelua funcţia de manager al companiei, cel mai probabil începând cu luna viitoare, spune Ionuţ Popescu, actualul director general al FP. Cu toate că are mai puţin de opt luni de când se află la cârma Fondului, fostul ministru de finanţe nu intenţionează să mai rămână în noua structură de conducere, aşa cum vor proceda unii dintre actualii membri ai Directoratului

Actuala structură de conducere a Fondului Proprietatea (FP) va fi desfiinţată odată ce Franklin Templeton va prelua funcţia de manager al companiei, cel mai probabil începând cu luna viitoare, spune Ionuţ Popescu, actualul director general al FP.

Cu toate că are mai puţin de opt luni de când se află la cârma Fondului, fostul ministru de finanţe nu intenţionează să mai rămână în noua structură de conducere, aşa cum vor proceda unii dintre actualii membri ai Directoratului şi ai Consiliului de Supraveghere, a declarat el, pentru EVZ.

Obiective îndeplinite

În urma deciziilor care vor fi luate în adunarea generală a acţionarilor, convocată pentru 6 septembrie, Directoratul va fi desfiinţat, iar Consiliul de Supraveghere va fi înlocuit cu Comitetul Reprezentanţilor.

Totodată, acţionarii urmează să decidă să fie distribuite dividendele, începând din octombrie. Când trage linia, Ionuţ Popescu se declară mulţumit.