În jargonul fiscaliștilor, obligațiile fiscale introduse de autorități în scopul colectării unor sume suplimentare de la contribuabilii considerați „cu dare de mână“ poartă denumirea generică de „impozite Robin Hood“. Gradul redus de colectare, sau mai bine zis nivelul ridicat al evaziunii fiscale, a împins Guvernul să introducă, începând cu anul 2014, un astfel de impozit și în România. Vorbim desigur de impozitul pe construcții sau, după cum i s-a spus în mod peiorativ, „taxa pe stâlp“, impozit prin care autoritățile speră să își atingă scopul declarat de a aduce la bugetul de stat o sumă suplimentară de circa 400 milioane de lei. Dar, așa cum vom arăta în continuare, acest impozit gândit peste noapte și aruncat în Codul fiscal printr-o ordonanță de urgență are atât de multe hibe și ridică atât de multe probleme de aplicare, încât ar trebui să se numească mai degrabă Pintea Viteazul, având caracter de haiducie fiscală dâmbovițeană! Vă voi prezenta în continuare câteva dintre aceste probleme, cu speranța că ele vor fi remarcate și de cei care au posibilitatea de a le corecta și a aduce lucrurile pe un făgaș normal. În primul rând, nivelul taxei pare mult exagerat, nu ne putem da seama cum s-a făcut acel calcul din care au rezultat 400 de milioane. Printr-un exercițiu simplist, luând din informațiile publice disponibile pe website-ul Ministerului Finanțelor valorile contabile ale construcțiilor primelor 20 de companii din România din domeniile petrol și gaze, electricitate și telecom, constatăm că sumele strânse la buget vor fi semnificativ mai mari decât suma estimată inițial. Ar fi interesant de știut pe ce s-au bazat autoritățile când au făcut calculele de impact. În continuare, remarcăm faptul că acest nou impozit ne conduce la o dublă impozitare. Dacă în cazul impozitului pe clădiri terenul aflat sub clădire este scutit de la taxare, în cazul impozitului pe construcții această scutire nu mai operează. Așadar, dacă aveți în patrimoniu parcări, platforme betonate sau orice alte construcții speciale, veți plăti pe valoarea lor impozit pe construcții, iar pe terenul ocupat de acestea, impozit pe teren. O altă problemă ține de valoarea îmbunătățirilor și modernizărilor făcute la mijloacele fixe luate cu chirie, concesionate sau care fac obiectul unui contract de leasing. Conform reglementărilor, acestea se supun impozitului pe construcții atâta vreme cât nu sunt supuse impozitului pe clădiri. Codul fiscal ne spune însă că acestea se supun impozitului pe clădiri doar dacă valoarea lor depășește 25% din valoarea clădirii. Cum proprietarul clădirii nu este obligat de lege să îi comunice celui care folosește clădirea (și a făcut îmbunătățirile) valoarea acesteia, chiriașul / locatorul / utilizatorul se va afla în ingrata situație de a nu putea respecta reglementările legale sau de a se ruga de proprietar să îi comunice acea valoare.

În final, dar nu mai puțin importante, atingem și o problemă de strategie a dezvoltării infrastructurii: în condițiile în care căile ferate, șoselele și autostrăzile care se doresc a fi construite în parteneriat public-privat vor fi supuse acestui impozit, ne întrebăm în ce măsură potențialii investitori ar mai fi interesați de România? Știm că în trecut astfel de proiecte au fost întrerupte înainte de a începe, din lipsa finanțării. Cum se vor putea găsi oare acum investitori interesați să finanțeze nu doar construcția unor astfel de obiective de infrastructură, ci și un impozit anual a cărui valoare poate fi mai mare decât nivelul amortizării? Sperăm totuși că aceste întrebări își vor găsi răspunsul până pe 25 mai când este primul termen de plată al acestui impozit. Altfel, mult promisa relaxare fiscală nu va fi decât un vis frumos, precum cel al haiducului din legendă.

GABRIEL ȘINCU,
executive director, Tax Advisory Services, Ernst & Young SRL

Te-ar putea interesa și: