Dacia se vinde mai bine în Franţa decât în România

Dacia este cel mai profitabil export al României. Anul trecut, numai în Franţa, Dacia a vândut peste 104.000 automobile, aproape de trei ori mai multe decât în ţara noastră.

Un număr de 104.642 de automobile marca Dacia au fost înmatriculate în Franţa pe parcursul anului 2010, în creştere cu 70,9 % comparativ cu 61.217 unităţi în 2009, a anunţat luni Comitetul constructorilor francezi de automobile (CCFA). Înmatricularile Dacia în Romania au fost în jurul a 27.000 de unităţi în primele  11 luni ale anului trecut.
Vânzările de automobile Dacia au permis grupului Renault să înregistreze o creştere a înmatriculărilor cu 4,2% în 2010 până la 602.478 de unităţi, chiar dacă în cazul automobilelor marca Renault înmatriculările au scăzut cu 3,7% până la 497.836 de unităţi.
Potrivit statisticilor Asociatiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile, producţia Automobile Dacia a depăşit în primele 11 luni din 2010, 312.000 de autovehicule, în creştere cu aproape 15% faţă de perioada similară a anului 2009.