Cristian Nacu preia conducerea IFC România, divizia de investiții a Băncii Mondiale

Cristian Nacu, fostul proprietar al rețelei de magazine Profi, a preluat, începând cu data de 1 martie 2018, funcția de Senior Country Officer pentru România și Republica Moldova al International Finance Corporation (IFC), divizia de investiții a Băncii Mondiale.

Acesta o înlocuiește pe Ana Maria Mihăiescu, care s-a retras din această funcție la începutul anului trecut, după ce a împlinit vârsta de pensionare. 

Între iunie 2007 și iulie 2015, Cristian Nacu a ocupat funcția de Partner al fondului de private equity Enterprise Investors, unul dintre cele mai mari fonduri de investiții de pe piața locală. Mai mult, între iulie 2015 și iunie 2017, a rămas în cadrul fondului ocupând o funcție de consilier (Senior Advisor), în timp ce-și dezvolta propria companie de consultanță și de investiții în domeniu. Anterior, în intervalul 1999-2005, a fost Investment Officer la International Finance Corporation (IFC), divizia de investiții a Băncii Mondiale. După plecarea de la Enterprise, Nacu a lucrat pentru 7 luni ca Partner al Gecad Ventures, un fond de investiții care vizează companiile din IT cu potențial mare de creștere.

"Pentru mine, întoarcerea la IFC a fost o mare bucurie. După cum probabil știți am mai lucrat în IFC acum 19 ani și după 6 ani și jumătate petrecuți în IFC am plecat la Enterprise Investors unde am stat 12 ani. IFC a rămas un loc special, pentru că aici e locul unde m-am format și m-am bucurat foarte mult că am avut posibilitatea să mă întorc și sper să continuăm lucrurile frumoase pe care IFC le face în România prin prisma grupului Băncii Mondiale", a declarat Nacu în cadrul unei întâlniri cu presa. 

După preluarea funcției de Senior Country Officer, Nacu va contribui la realizarea și implementarea Strategiei de Parteneriat cu România a IFC pentru perioada 2018-2023. Divizia de investiţii a Băncii Mondiale are, în prezent, o expunere de 533 de milioane de dolari, din care 65% reprezintă finanțări acordate prin intermediul instituțiilor financiare (bănci, IFN), iar restul de 35% este reprezentat de plasamente în sectorul economiei reale.

IFC, membră a Grupului Băncii Mondiale, este cea mai mare instituție de dezvoltare globală axată pe sectorul privat din piețele emergente. Țara noastră este a treia ţară ca expu­nere a instituţiei în regiune, după Turcia și Rusia.