Ministrul Transporturilor, Iulian Matache, a declarat, marţi, că situaţia creată la autostrada Sibiu-Orăştie a fost determinată de un cumul de probleme, iar costurile aferente remedierii lor vor fi suportate de către constructorul italian care a executat lucrarea.
„Acolo a fost un cumul de probleme care pornesc de la proiectare, deci, lipsa studiilor geologice, un cumul. Se va face pe banii lor (reparaţia – n.r.). Ieri (luni – n.r.) am avut o discuţie cu ei, am convocat şi conducerea mare a firmei din Italia. Le-am spus foarte clar că tot ce se reface, se reface pe banii lor", a afirmat ministrul Transporturilor, la începutul şedinţei de Guvern, solicitat de premier să prezinte situaţia cu privire autostrada Sibiu-Orăştie.
Prim-ministrul l-a întrebat pe ministru dacă lucrările privind noul pod rutier de la Agigea, care face legătura între DN39 şi A4, au fost finalizate şi i-a cerut să prezinte o informare legată de faptul că firma germană care a executat construcţia a predat-o cu întârziere.
"Înţeleg, domnule ministru Matache, s-a terminat podul (de la Agigea – n.r.)? (…) Bun, poate faceţi o informare aşa cum faceţi şi cu autostrada Sibiu-Orăştie la podul de la Constanţa, o firmă germană, nu, doar 10 luni întârziere. La Sibiu-Orăştie cea mai mare firmă italiană care ne-a lucrat prost şi sper să repare acum din banii lor", a spus Ponta.
Premierul şi-a exprimat speranţa că problemele legate de licitaţiile la proiectele mari de infrastructură vor fi rezolvate prin adoptarea noului pachet legislativ privind achiziţiile publice.
„Avem încă o mare problemă şi sper să rezolvăm o parte din această mare problemă prin faptul că, vineri, în primă lectură, după care săptămâna viitoare pleacă la Parlament toate cele patru legi, pachetul de legi privind achiziţiile publice. Adică poate pornim de la primul segment, de la partea de achiziţii, şi, după aceea, vedem cine câştigă licitaţiile. Pentru că, repet, podul l-a făcut o firmă din Germania cu un an întârziere. Autostrada a făcut-o o firmă din Italia cu un an întârziere şi prost a făcut-o. Deci, poate că prin legea achiziţiilor putem să facem să câştige doar firmele serioase, româneşti dacă mai există sau străine. Important este să existe un sistem prin care să-i selectăm mai bine pe cei care fac investiţiile publice", a subliniat Ponta. AGERPRES