Coreenii, interesați de proiectele românești din infrastructură, turism și construcții

Companiile coreene sunt interesate de proiectele comune cu partea română în domeniile turism, construcţii şi infrastructură, potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, şi ambasadorul Republicii Coreea la Bucureşti, Im Han-taek, au avut o întrevedere în cadrul căreia au fost abordate tematici legate de colaborarea româno-coreeană. Oficialul român şi-a exprimat intenţia de a învăța din experienţa Republicii Coreea în domeniul turismului, cu accent pe turismul cultural.
Potrivit MDRT, ambasadorul coreean a precizat că pe lângă turism, un interes deosebit pentru companiile coreene îl reprezintă domeniul construcţiilor şi infrastructurii, fiind menţionată dorinţa ambelor părţi de a continua colaborarea în dezvoltarea unor proiecte comune. Discuţiile au vizat şi elemente privind viitoarea vizită a ministrului Elena Udrea în Republica Coreea, cu ocazia celei de-a XIX-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Mondiale a Turismului, ce va avea loc la Gyeongju, în perioada 8-14 octombrie 2011.