BOMBĂ fiscală: Guvernul aruncă în aer finanţele României!

Contribuţia de sănătate ar putea fi majorată la 14%, a declarat, luni, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Dorel Săndesc, potrivit B1TV. Propunerea a fost avansată în discuţiile cu Fondul Monetar Internaţional, fiind considerată "justificată". În prezent, contribuţia cumulată pentru asigurat (5,5%) şi pentru angajator (5,2%) este de 10,7%. UPDATE: Ministrul Sănătăţii spune că nu vor fi majorate contribuţiile

Săndesc a spus că măsura este "esenţială şi justificată", fiind deja propusă în discuţiile cu FMI. Oana Grigore, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, a declarat, într-o intervenţie telefonică la B1TV, că ministerul nu ia in calcul şi nu a discutat cu creditorii internaţionali creşterea contribuţiei de sănătate.

"În 2008, Guvernul a luat o decizie care s-a dovedit nesustenabilă economic, aceea de a reduce contribuţia pentru sănătate de la un nivel de 14%, care reprezintă media europeană, la un nivel de 10,7%", a spus Săndesc.

"Ministerul Sănătăţii nu a discutat cu Fondul Monetar International şi nici cu alte organisme internationale o eventuală creştere a contribuţiilor la Sănătate. De asemenea, nu a avut loc o asemenea dezbatere nici în Guvernul României. Ştiu că acum 4 ani, în anul 2010, au existat propuneri privind posibile majorări, dar rămase la stadiul de discuţii. Subliniez faptul că nu vor fi majorate contribuţiile la Sănătate", a declarat ministrul Sănătăţii Nicolae Bănicioiu, intr-un comunicat.