Constantin Ciosu, FEN: „Rezultatele de la Bacalaureat sunt efectul nenumăratelor reforme din ultimii 20 de ani”

Procentul obţinut anul acesta la Bacalaureat reprezintă efectul nenumăratelor reforme din ultimii 20 de ani, reforme începute, niciodată finalizate, a declarat Constantin Ciosu, preşedintele Federaţiei Educaţiei Naţionale.

„Trebuie să vedem de ce elevii aceştia care nu mai sunt nişte  copii, ei au discernământ deja se prezintă, aşa cum se prezintă la acest examen. Înainte se numea examen de maturitate. Şi  întâmplător. Trebuie să vedem ce face familia, cum urmăreşte  familia ceea ce fac  copii lor, pentru că în definitiv este vorba de viitorul acestor copii. Trebuie să luăm în discuţie politizarea n-aş  spune  excesivă, pentru că termenul este prea lejer, politizarea totală a învăţământului şi s-ar putea şi aceasta să fie una din cauzele care ne-au condus  aici. În altă ordine am putea lua în discuţie şi ceea ce se întâmplă cu personalul  didactic  din învăţământ. Şi nu numai, cu toţi salariaţii din învăţământ. S-ar putea să fie, dar în mică parte efectul umilinţelor la care sunt supuşi de ani de zile de două instituţii  fundamentale a statului, instituţia prezidenţială şi Guvernul Românei“, a explicat Ciosu în cadrul unei emisiuni difuzată de Antena 3.