Consiliul Concurenţei va susţine în faţa Comisiei Europene că a fost respectat principiul investitorului privat prin prelungirea perioadei până la care compania Ford ar trebui să atingă nivelurile de producţie stabilite în contractul iniţial, în schimbul investiţiei suplimentare de 130 milioane euro, pentru fabricarea la Craiova a unui nou model, conform reprezentanţilor Consiliului.
Potrivit acestora, investiţia suplimentară de 130 milioane euro va avea efecte benefice precum creşterea numărului de personal, a numărului locurilor de muncă la furnizorii Ford şi atragerea la bugetul local a câtorva sute de milioane de euro.
‘În contractul de privatizare, au fost stabilite anumite niveluri de producţie pe partea de motoare, pe partea de autovehicule. Au apărut nişte probleme ca urmare a crizei economice, motiv pentru care nu au fost atinse obiectivele până în acest moment, dar mai există timp, pentru că termenele erau stabilite până în 2017. Suntem în analiză şi discutăm cu Comisia Europeană. (…) Ford s-a angajat la a suplimenta investiţiile cu circa 130 milioane euro, iar părerea autorităţii române este că, în situaţia în care se fac aceste investiţii, efectul este benefic atât asupra numărului de personal, care va creşte, cât şi în ceea ce priveşte efectele pe verticală: se aşteaptă ca furnizorii Ford să mărească numărul locurilor de muncă, aducerea la bugetul local a câtorva sute de milioane de euro, care este tot un efect pozitiv. Deci asta este ceea ce vom prezenta noi în faţa Comisiei Europene. Considerăm că este respectat principiul investitorului privat prin prelungirea perioadei până la care Fordul ar trebui să atingă acele niveluri de producţie stabilite în contractul iniţial’, a declarat joi, la Craiova, în cadrul unei conferinţe de presă, consilierul de concurenţă Lucian Stroe.
Compania Ford a beneficiat de un ajutor de stat de 75 milioane euro, iar producătorul american de autovehicule şi-a asumat investiţii suplimentare de 130 de milioane de euro la fabrica de la Craiova, unde urmează să producă un nou model de autovehicul. În august 2016, Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a prelungit până în 2025 perioada de realizare a producţiei asumate, potrivit unui comunicat al ministerului, remis la acea dată.
‘Ministerul Finanţelor Publice propune o nouă modificare a OUG nr. 109/2008, cadrul legal prin care s-a acordat un ajutor de stat de 75 de milioane de euro companiei Ford România SA pentru implementarea şi finalizarea proiectelor de investiţii în fabrica de automobile şi fabrica de motoare de la Craiova în valoare totală de 869 milioane de euro. Aceasta constă în prelungirea până la data de 31.12.2025 a perioadei de realizare a producţiei asumate de automobile, respectiv de motoare’, se preciza în comunicat.
MFP susţinea că decizia de modificare a ordonanţei 109/2008 a avut la bază cuantificarea unor beneficii pentru statul român pe termen mediu şi lung cum ar fi securizarea continuării investiţiilor Ford la Craiova şi întărirea rolului acestor fabrici la nivelul sectorului prin introducerea în fabricaţie a unui nou model de autovehicul; menţinerea numărului de locuri de muncă, respectiv 2.700 de salariaţi cu posibilitatea suplimentării acestuia; încasarea unei contribuţii la dezvoltarea regională prin plata directă de taxe şi impozite în perioada 2014 – 2025 de aproximativ 230 de milioane de euro; un efect multiplicator în economia naţională al investiţiilor Ford în perioada 2014 – 2025 de aproximativ 30 de miliarde de dolari.
Nerealizarea de către Ford a condiţiilor asumate prin această modificare în termenul menţionat determină aplicarea unui mecanism de recuperare a ajutorului de stat care va fi plătit de Ford proporţional cu gradul de neîndeplinire.
‘Menţionăm că Ford a realizat, în perioada 2008 – 2012, investiţia asumată prin OUG nr. 109/2008, respectiv de 869,09 milioane de euro, având obligaţia de a menţine această investiţie până la 31.12.2017. Ajutorul de stat autorizat de Comisia Europeană a fost integral plătit de Ministerul Finanţelor Publice. Statul român urma ca până la 31.12.2017 doar să monitorizeze menţinerea investiţiei şi îndeplinirea condiţiilor asociate acesteia, inclusiv realizarea de către Ford a producţiei asumate de 810 mii de autovehicule, respectiv 1,5 milioane de motoare’, se preciza în comunicat.
În cazul în care propunerea de prelungire a perioadei de realizare a volumelor nu se materializeză, Ford nu este obligată să-şi menţină investiţia de la Craiova după 31 decembrie 2017, susţine ministerul.
Totodată, Ministerul Finanţelor Publice va monitoriza îndeplinirea obligaţiei asumate de Ford de a realiza investiţia suplimentară de 130 de milioane de euro, precum şi obligaţia de a realiza la Craiova până în anul 2025 un număr de 810.000 de automobile şi 1,5 milioane de motoare.
Nerealizarea uneia dintre obligaţiile asumate va determina aplicarea unui mecanism sancţionator, respectiv recuperarea de către Ministerul Finanţelor Publice a ajutorului de stat plătit companiei Ford. AGERPRES