Piaţa de videochat din România, încasări record

 La nivel național, conform estimărilor din 2019, industria de videochat este o afacere de peste 130 de milioane de euro. Acest lucru presupune că, cel puțin, 20 de milioane de euro ajung anual la bugetul de stat, prin taxe și impozite. Deși ne mândrim cu femei frumoase, apreciate în toată lumea, în fiecare an, la nivel mondial, se estimează că veniturile aduse de industria de videochat se ridică la peste 2 miliarde de euro, fiind deja ani mulți de experiență în spate în țări precum SUA, Australia sau Marea Britanie.

Unul dintre principalii jucători de pe piața de videochat din România, Gloria Agency, și-a dublat încasările, într-un singur an. În 2019, studioul de videochat a realizat încasări de 6 milioane de euro din care, peste 1 milion de euro, au ajuns în visteria statului.

„Industria este într-o continuă creștere și evoluție, iar noi am ținut pasul. chiar suntem trendsetteri în domeniu. Am investit foarte mult în calitate. De la calitatea locației (calculatoare de ultimă generație, camere video, decoruri, birou într-o clădire din centrul Capitalei), la calitatea oamenilor pe care îi angajăm și în care investim, prin traininguri constante, participarea la toate evenimentele din industrie pentru a fi up to date cu ultimele trenduri, dar și în calitatea modelelor. Noi nu colaborăm cu modele dacă ele nu cunosc limba engleză, la un nivel mediu spre avansat, dacă  nu sunt serioase și implicate, în ceea ce au de făcut. Toate acestea duc, implicit, la creșterea încasărilor și automat bani la bugetul de stat. Noi lucrăm 100% legal, cu toți banii tranzacționați prin bancă.”- Liviu Berbece, manager Gloria Agency

Țara noastră, lider mondial în domeniu

Piața de videochat din România e pe un trend ascendent, de mai bine de 5 ani. În 2015, cifrele de afaceri şi profitul marilor jucători de pe piaţă s-au triplat faţă de 2014.

În România, sunt peste 100.000 de modele şi mai bine de 3.000 de studiouri. Dezvoltarea industriei de videochat a adus și schimbări importante în domeniu. Utilizatorii nu își mai doresc doar nuditate, ci mai degrabă parteneri de conversație. Angajatorii caută tinere inteligente care să aibă cultură generală. Așa au apărut modelele glamour.

„Noi am înțeles trendul actual și anume cel în care noi, ca oameni ne schimbăm, evoluăm și din păcate nu mai avem o viață socială foarte activă, ci mai mult una virtuală. Automat ne-am adaptat acestei cerințe și am creat modelele glamour.  Cu alte cuvinte, acel prieten virtual și confident de care toți avem nevoie. Echipa de training pe care o instruim constant a înțeles nevoia de schimbare a membrilor și a creat special pentru modele seminarii, în care le învață cum să abordeze această nouă categorie de membri.”-Liviu Berbece, manager Gloria Agency

30 de mii de euro câștigă un model în două săptămâni

Reprezentanţii agenţiilor de top spun că cele mai mari câştiguri le au fetele care ştiu să comunice cu utilizatorii şi să empatizeze cu ei. În agenție, sunt modele glamour care au ajuns la încasări record, de peste 30 de mii de euro, în două săptămâni.

„Nu este greu ca un model să depășească recordul altui model dacă întelege că membrul este un om și îl tratează ca atare și nu ca pe un bancomat.”- Liviu Berbece, manager Gloria Agency

În întreaga lume, sunt peste 4 miliarde de utilizatori de internet. 5% apelează la serviciile studiourilor de videochat. Adică peste 200 de milioane de oameni. 90 % dintre ei accesează secțiunea adult, iar 10% non adult. Cei mai mai mulţi dintre utilizatori sunt stabiliţi în America de Nord.