Cum alegi corect cricuri hidraulice?

Cu toate că o pană de cauciuc la mașină nu este de dorit, fiecare șofer se poate întâlni cu o astfel de situație neplăcută. Fie că urmează să pornești la drum și descoperi o pană de cauciuc care trebuie rezolvată, fie că ești pe drum și o pană de cauciuc te obligă să tragi pe dreapta, poți rezolva pe cont propriu această situație dacă are uneltele necesare. Cricul hidraulic este un instrument cu ajutorul căruia ai posibilitatea de a ridica un vehicul în vederea efectuării unor diverse reparații sau alte acțiuni necesare. Cricul hidraulic reprezintă una dintre soluțiile complete în vederea realizării acestui scop, fiind considerat mai eficient decât cricul clasic.

Există, însă, mai multe modele de cricuri hidraulice, iar alegerea celui potrivit poate fi dificilă dacă nu cunoști principalele aspecte definitorii ale acestora. Din acest articol vei afla ce este și cum funcționează cricul hidraulic și care sunt criteriile după care să te ghidezi pentru a face o alegere potrivită.

Ce este un cric hidraulic?

Un cric hidraulic funcționează pe baza principiilor hidraulicii. Aceste principii permit dispersarea unui efort foarte mare sau a unei sarcini considerabile astfel încât greutățile foarte mari să poată fi ridicate. Este nevoie de foarte puțin efort pentru ca un cric hidraulic să fie pus în funcțiune și de un simplu levier. La acestea se adaugă uleiul folosit de către cricul pentru a funcționa corespunzător.

Cu alte cuvinte, un cric auto hidraulic îți permite să ridici ușor, rapid și în siguranță orice autovehicul pentru a putea să schimbi roțile sau să efectuezi lucrări de reparație și întreținere rapide pentru componentele greu accesibile.

La ce se folosește?

Cricurile auto hidraulice pot ridica între 2 și 15 tone. Capacitatea de 2 tone este potrivită pentru automobilele mici, iar cea de 3 tone pentru cele medii, cum ar fi break-urile sau crossover-urile. Părțile componente ale unui cric sunt levierul, pistonul plonjor, valvele, rezervorul de ulei și cilindrul. Acționarea manuală a levierului odată ce cricul a fost poziționat sub mașină permite transmiterea forței prin intermediul lichidului existent în interiorul cricului. Cu toate că mișcarea la nivelul pistonului plonjor și a cilindrului poate fi considerată ca fiind una relativ mică, forța care este transmisă prin cele două componente este suficient de mare pentru a ridica fără nici măcar o dificultate o mașină atunci când este nevoie.

Dacă ai nevoie să ridici vehicule mai mari cum ar fi pick-up-urile, microbuzele cu 8 locuri sau SUV-urile, este indicat să alegi un cric hidraulic cu capacitate de ridicare de 5 tone. Pentru autobuze și alte vehicule mari, alege un cric hidraulic cu capacitate între 6 și 15 tone în funcție de greutatea vehiculului. Capacitatea de ridicare trebuie să fie cu minim 20% mai mare decât greutatea vehiculului pentru a asigura operarea în siguranță.

Un alt aspect de care trebuie să ții cont atunci când alegi cricul hidraulic potrivit este spațiul de care dispui pentru a face acest lucru. Într-adevăr, există și situații în care nu ești limitat de spațiu și ai posibilitatea de a folosi cricul hidraulic acolo unde este nevoie. Însă pentru situațiile în care nu poți folosi cricul hidraulic oriunde, deci ai nevoie de un echipament mai compact, pe care să îl folosești într-un spațiu restrâns. Garda la sol este, așadar, un aspect important pe care trebuie să îl iei în considerare, deoarece un cric pe care nu îl poți folosi din cauza spațiului este un cric inutil. Este important să ai în vedere că trebuie să poți amplasa cricul fără a exista riscul deteriorării caroseriei vehiculului.

Tipuri de cricuri hiraulice

Cricurile auto hidraulice sunt disponibile în două forme: tip butelie și tip crocodil. Cricurile hidraulice crocodil sunt joase,lungi și pot fi manevrate cu ușurință. Cricurile auto tip crocodil sunt foarte bune pentru lucrări de reparație și întreținere ale automobilelor. Sunt joase și sunt dotate cu roți pentru plasarea facilă sub automobil. Forma de carucior cu roți îți permite amplasarea ușoară și precisă în zona pe care trebuie să o ridici. Cât despre modalitatea de a ridica cricul și greutatea suportată, acest lucru se face prin apasarea levierului. Lichidul hidraulic este pompat în acel moment în cilindru, iar presiunea ce rezulta va ridica cricul, împreună cu greutatea amplasată pe ea.

Ca și elevatoarele auto electrohidraulice, cricurile hidraulice funcționează după legea lui Pascal, conform căreia dacă aplici presiune asupra unui lichid dintr-un recipient închis ermetic, schimbarea va avea loc la nivelul întregului recipient. Această schimbare de presiune din interiorul pistoanelor cu care sunt prevăzute cricurile hidraulice și elevatoarele auto generează o forță cu ajutorul cărei aceste aparate pot ridica de la sol obiecte foarte grele precum autoturismele.

Criterii de care să ții cont atunci când alegi un cric hidraulic

Dacă te întrebi care sunt motivele pentru care merită să investești într-un cric hidraulic, trebuie spus că există mai multe beneficii oferite de această unealtă. Un avantaj important al cricului hidraulic este faptul că vei reuși să economisești. Economia făcută prin faptul că vei face drumuri mai puține la un service auto pentru schimbarea anvelopelor sau a diferitelor piese reprezintă un avantaj important de luat în considerare. Vei putea economisi inclusiv prin faptul că la schimbările de sezon nu vei mai avea nevoie de serviciile unei vulcanizări pentru înlocuirea anvelopelor.

La eqp.ro îți punem la dispoziție o gamă largă de cricuri hidraulice din care să-l alegi pe cel potrivit pentru afacerea ta. Pentru fiecare tip de dispozitiv în parte, pe website-ul nostru găsești o mulțime de informații suplimentare care să te ajute să faci alegerea potrivită. Te așteptăm!