Companiile aeriene promovează ia românească în Europa

Sărbătoarea ”Ziua Universală a iei tradiţionale româneşti” a devenit un prilej pentru companiile aeriene românești de a intra în joc, participând astfel la una dintre cele mai mari campanii de promovare a simbolurilor românești în afara țării.

Potrivit datelor furnizate de TAROM, echipajele companiei vor duce, astăzi, cinci ii româneşti în 5 oraşe mari ale lumii: Tel Aviv, Dubai, Istanbul, Madrid și Frankfurt, contribuind astfel la completarea hărţii mondiale a comunităţilor iilor româneşti
De asemenea, toate însoţitoarele de bord ale companiei Blue Air vor purta astăzi ia românească în timpul curselor pe care le vor efectua către Paris, Malaga, Londra, Madrid, Milano, Bologna, Larnaca, Bruxelles, Barcelona, Roma, Valencia şi Torino.
Iniţiativa promovării iei româneşti aparţine LaBlouseRoumaine, articolul vestimentar fiind serbat astăzi pe 6 continente, 44 de ţări şi 88 de localităţi, în total având loc 99 de evenimente.