Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 4,3% în primele patru luni ale

Cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă), în termeni nominali, a crescut cu 4,3% în primele patru luni ale anului în curs, comparativ cu perioada similară din 2015, potrivit datelor publicate vineri de Institutul naţional de Statistică (INS).

În aprilie 2016, cifra de afaceri din industrie pe total, în termeni nominali, a scăzut faţă de martie cu 1,4%, iar faţă de luna corespunzătoare din anul precedent a crescut cu 9,3%. 

Cifra de afaceri din industrie, în perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2016, raportat la acelaşi interval al anului precedent, s-a majorat pe ansamblu în urma creşterii industriei prelucrătoare, cu 5,3%. Industria extractivă a scăzut cu 21,8%. 

Conform Agerpres, pe marile grupe industriale, creşteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în sectoarele: industria bunurilor de folosinţă îndelungată (cu 20,7%), industria bunurilor de capital (cu 10,2%) şi industria bunurilor de uz curent (cu 6,9%). 

Scăderi s-au înregistrat în industria energetică, de 14,8%, şi în industria bunurilor intermediare, cu 0,3%. 

În aprilie 2016, faţă de martie 2016, cifra de afaceri din industrie, pe total, s-a redus cu 1,4% în urma scăderilor din industria extractivă (cu 10,3%) şi industria prelucrătoare (cu 1,2%). 

Pe marile grupe industriale s-au înregistrat următoarele scăderi: industria bunurilor de folosinţă îndelungată (cu 4,7%), industria bunurilor intermediare (cu 3,1%), industria bunurilor de capital (cu 1,4%) şi industria energetică (cu 1,2%). 

Industria bunurilor de uz curent a crescut cu 1,8%. 

Cifra de afaceri din industrie, în luna aprilie 2016, faţă de aprilie 2015, a urcat pe ansamblu cu 9,3%, ca urmare a creşterilor din industria prelucrătoare (+10,6%). Industria extractivă a scăzut cu 23,8%. 

Pe marile grupe industriale, creşteri au înregistrat: industria bunurilor de folosinţă îndelungată (cu 25,3%), industria bunurilor de capital (cu 14,7%), industria bunurilor de uz curent (cu 11,7%) şi industria bunurilor intermediare (cu 3,4%). 

Scăderi s-au înregistrat în industria energetică, de 0,9%.