Indicele Purchasing Managers Index (PMI), care arată situaţia economică din sectorul manufacturier, a scăzut luna trecută la 50,1%, de la 50,8% în mai, a anunţat luni Biroul Naţional de Statistică de la Beijing. Un indicator PMI de peste 50 indică o expansiune a activităţii din industria prelucrătoare comparativ cu valoarea din luna precedentă, iar sub valoarea 50 indicatorul reflectă o contracţie, în timp ce 50 sugerează o stagnare.

Datele privind declinul activităţii din industria prelucrătoare vin după publicarea unor informaţii care arată o încetinire a exporturilor în mai iar creşterea vânzărilor de retail a fost sub estimările autorităţilor.

Încetinirea din industria chineză ar putea avea repercursiuni pe plan mondial
, afectând cererea pentru materii prime din Australia şi Brazilia şi pentru componente industriale din Asia de Sud-Est, Taiwan şi Coreea de Sud.

‘Deşi noii lideri nu au intenţia să obţină un avans economic mai ridicată, actuala rată de creştere este destul de aproape de pragul minim pe care autorităţile au indicat că-l vor tolera. Un indice PMI mai scăzut ar putea înrăutăţi temerile că problemele cu lichidităţile înregistrate în aprilie vor afecta creşterea economiei’, a declarat economistul Lu Ting, de la Bank of America, în Hong Kong.

Ritmul de creştere al economiei Chinei a încetinit în primul trimestru din 2013 la 7,7%, faţă de 7,9% în ultimele trei luni din 2012, dar uşor peste ţinta de 7,5% stabilită de Guvern pentru 2013.

În strategia economică pe 2013 prezentată recent de autorităţile de la Beijing, obiectivul de creştere economică a fost fixat la 7,5%, un nivel pe care China abia a reuşit să-l atingă în 2012, când ritmul de creştere a coborât la 7,8%, cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani.AGERPRES