Cel mai bine plătit antrenor de la Euro 2016 are un salariu de 40 de ori mai mare decât Iordănescu

Campionatul European de fotbal Euro 2016 a ajuns în faza sferturilor de finală şi de acum un lucru e sigur: echipa care va câştiga competiţia nu are şi cel mai bine plătit antrenor.

Un clasament al salariilor celor 24 de selecţioneri a fost publicat de DailyMail.co.uk.

Pe primul loc se află Roy Hodgson cu 3,5 milioane de lire sterline (4,2 mil. euro) pe an. Echipa sa, Anglia, a fost eliminată aseară de Islanda, al cărei selecţioner, Lars Lagerback, câştigă de 10 ori mai puţin – 346.000 lire sterline (416.000 euro) pe an.

Antrenorul României, Anghel Iordănescu, ocupă penultimul loc, cu 92.000 lire sterline (110.000 euro), iar pe ultima poziţie se află Leonid Slutsky (Rusia), care nu primeşte salariu, ci numai bonusuri.

Publicaţia britanică remarcă faptul că galezul Gareth Bale câştigă într-o săptămână la echipa sa de club, Real Madrid, 300.000 lire sterline (360.000 euro), mai mult decât antrenorul său de la echipa naţională, Chris Coleman, într-un an – 200.000 lire sterline (240.000 euro).