Ce caută românii pe Internet înainte de Paşte

În apropierea Paștelui catolic, interesul românilor pentru online a scăzut, înregistrându-se în 2016 aproximativ un sfert de milion de căutări privind această sărbătoare. Anul trecut, însă au fost de două ori mai multe, arată un raport al agenției de marketing online Today’s. Pe de altă parte, Paștele ortodox a înregistrat în aceeași perioadă în acest an peste jumătate de milion de căutări, dar în creștere față de anul trecut.

În același timp, de Florii, au fost de șase ori mai puțini oameni interesați să se informeze prin intermediul Internetului. 

În cazul cadourilor, volumele de căutări rămân aproape la fel de mari: în aprilie 2015 au fost contorizate aproape 100.000, iar în martie anul curent diferența a fost doar de câteva mii în minus. De asemenea, în această perioadă cresc căutările pentru „coșuri cadou“, „coșuri cadou de paste“, „jucarii“, „haine de copii“ și românii se preocupă de sejururi și oferte turistice în țară sau în străinătate. 

Desigur, românii caută inspiraţie și pentru mesajele de Paşte şi de „la mulţi ani“. Analiza Today's relevă că sunt câteva zeci de mii de căutări pentru prima categorie şi aproape un sfert de milion pentru cea de-a doua. Today’s arată că volumele de căutări pentru mesaje cu urări se păstrează mari, indiferent de sărbătoare, fie că e Paşte sau Crăciun, fie că este oricare altă sărbătoare religioasă.

De asemenea, Paștele influenţează şi căutările despre filme. Astfel, cele despre Isus din Nazaret rămân populare şi în 2016, însă cu volume mai mici de căutări. Anul acesta, de cinci ori mai puțini oameni au dorit informații prin Google despre aceste producții. Similar, filmul „Săptămâna Patimilor“ a stârnit un interes de patru ori mai scăzut decât în anul precedent.  Schimbarea ar putea surveni pe fondul migrării către alte tipuri de conținut, atât consum video pe mobil, cât și streaming prin platforme dedicate.