Parlamentul german a decis! Cât vor plăti străinii ca să le folosească drumurile

Parlamentul german a adoptat controversatul proiect de lege privind taxa de drum pentru străini care ar urma să se aplice începând cu 2019.

Actul normativ a trecut de ambele camere ale Legislativului german. Nivelul  maxim al taxei va fi de 130 de euro pe an şi va fi aplicabilă pentru autostrăzi şi drumuri naţionale, începând cu 2019. Valoarea acestei vignete depinde de vârsta vehiculului, capacitatea motorului şi anumite criterii de mediu. 

Statul german a reusșit să păcălească legislația europeană astfel încât această taxă să fie plătită doar de străini. Varianta legislativă este cea a unei vignete plătite de toţi utilizatorii drumurilor.  
Însă, pentru a se asigura că şoferii străini vor fi, efectiv, singurii care vor plăti nouă taxă, toţi proprietarii germani de vehicule beneficia de o deducere echivalentă a taxei pe autovehicul. Legea prevede costuri mai mici pentru vignetele pe durate scurte, preţurile variind fiind cuprinse 2,50 şi 25 de euro pentru 10 zile, în funcţie de cât de poluant este automobilul, şi între 7 şi 50 de euro pentru o vignetă valabilă două luni.