Medic fals în România, cu tarife adevărate de Italia! S-a aflat! Cât cerea Matteo Politi pentru a opera

Medicul fals, Matteo Politi, practica o serie de tarife piperate pentru serviciile medicale pe care le oferea, cu toate că nu avea cunoștințele promise în CV. Astfel, chirurgul estetician se implica în numeroase tipuri de intervenții, pornind de la liposucție până la rinoplastie sau implant mamar.

Tarifele practicate de Matteo Politi, impostorul italian care se dădea drept medic în România şi opera pacienţi, cerea 2.500 de euro pentru o operaţie de implant mamar, 1.500 de euro pentru o rinoplastie şi 800 de euro pentru liposucţie, scrie adevarul.ro.

În ciuda acestor preţuri, falsul medic a mutilat paciente. Un astfel de caz a fost prezentat de chirurgul estetician Radu Ionescu, de la Medlife, care a postat pe contul său de Instagram un filmuleţ în care a arătat situaţia în care a ajuns o pacientă care a făcut un implant mamar la Matteo Politi. 

„Pe lângă rezultatul dezastruos estetic pe care îl are, are şi o complicaţie locală care se numeşte necroză de areolă. Practic, în urma actului chirurgical se întrerupe vascularizaţia zonei pigmentare a sânului, determinând la nivelul acesteia o zonă cicatricială, mutilantă, extrem de greu de rezolvat chirurgical într-un timp ulterior”, a declarat Ionescu pentru Libertatea.