Calendar Ortodox, 17 septembrie. Multe românce își sărbătoresc ziua de nume. Cui spunem La mulți ani

Conform Calendarului Ortodox, în fiecare an pe data de 17 septembrie este sărbătorită Sfânta Muceniță Sofia, alături de fiicele sale Pistis, Elpis și Agapis. Biserica Ortodoxă reamintește că Sfânta Muceniță Sofia a murit la mormântul fiicelor sale.

Acestea au trăit în Italia în timpul Împăratului Adrian, care a domnit între anii 117-138. În limba greacă, numele de Sofia înseamnă ințelepciune. De asemenea, Sfânta Muceniță Sofia a avut trei fete pe care le-a botezat după numele celor trei virtuți teologice: Pistis – credință, Elpis – nădejde și Agapis – dragoste.

A murit la mormântul fiicelor sale

După ce a aflat că acestea urmează o viață creștină, guvernatorul Antioh i-a raportat împăratului. Acesta le-a cerut Sofiei și fiicelor sale să aducă jertfe zeiței Artemis. Considerând acest gest ca o lepădare de Hristos, ele refuză iar Adrian poruncește atunci să fie ucise doar fetele. În 137, anul în care au fost martirizate, Pistis avea 12 ani, Elpis – 10 și Agapis – 9.

Sfânta Muceniță Sofia a luat trupurile celor trei fete și le-a îngropat pe un deal, în afara cetății. După ce s-a rugat trei zile la mormântul lor, ea și-a dat sufletul acolo. Locul de odihnă al celor patru a fost localizat pe Via Aurelia. De asemenea, deasupra mormintelor lor a fost ridicată Biserica „Sfântul Mucenic Pangratie”.

Trebuie menționat că în 1992, Sfânta Sofia a fost proclamată ocrotitoarea capitalei Bulgariei.

Troparul Sfintei Muceniţe Sofia şi al fiicelor sale

„Mieluşele cuvântătoare, prin mucenicie v-aţi adus Mielului şi Păstorului, săvârşind călătoria cea către Hristos şi credinţa păzind-o. Pentru aceea, cu suflet vesel astăzi săvârşind pomenirea voastră cea sfântă, minunatelor, pe Hristos Îl slăvim.”

Ce alți sfinți mai sunt pomeniți în data de 17 septembrie

  • Sfânta Muceniţă Agatoclia;
  • Sfinţii Mucenici Maxim, Teodot şi Asclipiodota;
  • Sfânta Lucia şi Mucenicului Geminian, fiul ei;
  • Sfânta Muceniţă Teodota;
  • Sfinţii 100 de mucenici;
  • Sfinţii episcopi Pilevs şi Nil împreună cu cei 46 de mucenici din Palestina;
  • Sfinţii Mucenici Haralambie şi Pandoleon;
  • Sfinţii Mucenici Iraclid şi Miron, episcopii Tamasului (Cipru).

Condacul Sfintei Muceniţe Sofia şi al fiicelor sale

„Ceata îngerilor, ceata mucenicilor, şi a Apostolilor Tăi, Cuvântule, se roagă totdeauna multei milostivirii Tale, Iubitorule de oameni, milueşte-i pe toţi, pentru Născătoarea de Dumnezeu, ca un îndurat. Sfinţitele ramuri ale Cinstitei Sofia: Sfintele Pistis, Elpis şi Agapis, cu darul au arătat că înţelepciunea elinilor este nebunie. Şi prin nevoinţe arătându-se biruitoare, s-au încununat cu cunună nepieritoare, de la Stăpânul tuturor, Hristos.”