Ca la noi la nimeni! Fetiță de 9 ani trimisă în JUDECATĂ de CAS! Motivul este halucinant

Poveste șocantă în Suceava, unde un copil de 9 ani a fost chemat în judecată fiindcă nu și-a plătit analizele efectuate în urmă cu aproape șase ani.

Casa de Asigurări de Sănătate Suceava i-a spus mamei în 2012 că nu trebuie să achite nimic, dar recent a avut parte de o surpriză. A aflat că are de plătit aproape 150 de lei cu tot cu penalități către Casa de Asigurări.

Totul a început în 2012, când fetiţa, care pe atunci avea 3 ani, a ajuns la spital, unde i s-a făcut un set de analize decontate de Casa de Asigurări de Sănătate. După ce a fost externată, mama s-a dus cu ea şi la un laborator privat pentru aceleaşi teste. Două luni mai târziu, a primit o înştiinţare prin care era anunţată că trebuie să plătească contravaloarea lor: 87 de lei.

“Avem şi prima notificare trimisă de CAS în 2012. Am fost cu fetiţa acolo şi mi s-a spus că nu este nicio problemă şi că nu se poate tăia chitanţă pe un minor”, spune mama.

Abia în primăvara acestui an a aflat că încă era datoare.

“A doua notificare am primit-o în 2018, cu suma de 158 de lei, dar nu am mai ajuns, pentru că trebuia să merg să nasc”, spune femeia.

Mama susţine că nu suma este problema, ci faptul că nu a fost contactată la timp de CJAS Suceava, iar acum fetiţa ei de 9 ani este chemată în instanţă.

”Copilul meu de 9 ani este trimis în judecată. Nu are tutore, nu are nimic. Îmi simt copilul hărţuit de către CAS Suceava. A venit la noi plângând când a auzit discuţia din casă”, spune femeia.

Reprezentanţii Casei de Asigurări se apăra şi spun că nu ar fi vorba de nicio greşeală.

Cristi Bleorțu, director CJAS Suceava: ”În cazul în care CAS constată că în perioada de valabilitate a biletului de trimitere pentru investigaţii medicale, asiguratul a fost internat într-un spital, dar declaraţia pe propria răspundere este contrară celor constatate, prejudiciul se recuperează de la asigurat.

Mama copilei spune că va ataca săptămâna aceasta decizia de chemare în judecată, scrie  stirileprotv.ro.