Bursele europene se prăbuşesc!

Bursele europene s-au prăbuşit luni dimineaţă, un important indice bursier atingând cea mai scăzută valoare din ultimele 7 ani, în condiţiile în care bursa de la Shanghai a înregistrat o contracţie de peste 8%, fapt care a afectat şi restul burselor asiatice, transmite Reuters, citată de Agerpres.

La câteva minute de la debutul tranzacţiilor, indicele bursier pan-european FTSEurofirst 300 înregistra o scădere de 3,6%, în condiţiile în care toate marile burse europene – Londra, Frankfurt şi Paris – înregistrau scăderi de peste 3%.

Anterior, bursele chineze au atins cele mai scăzute valori din ultimii opt ani din cauza prăbuşirii bursei chineze. Principalul indice bursier chinez, Shanghai Composite Index, a închis şedinţa în cădere cu 8,49% până la 3.209,91 puncte, cel mai grav declin înregistrat după luna februarie 2007.

Materiile prime nu au fost nici ele scutite, cotaţia barilului de petrol a scăzut sub nivelul de 40 de dolari, cel mai scăzut nivel din ultimii şase ani.

"Reacţia pieţelor asiatice reflectă convingerea investitorilor că o aterizare dură a economie chineze este inevitabilă", a declarat Evan Lucas, de la firma de broekraj IG Markets.

Datele statice publicate vineri în China arată o contracţie violentă a producţiei industriale în luna august. În încercarea de a calma spiritele, autorităţile de la Beijing au anunţat duminică că fondul public de pensii a fost autorizat pentru a investi pe bursele locale o parte din activele sale impresionante. Însă acest anunţ nu pare să îi fi liniştit pe investitorii chinezi. AGERPRES