Bursa de energie a Bulgariei se va uni cu OPCOM

Bursa de energie a Bulgariei care urmează să fie lansată se va uni cu cea din România, a anunţat sâmbătă ministrul bulgar al economiei şi energiei Traicio Traikov. Acest lucru se impune deoarece în Bulgaria nu există mari cantităţi libere de energie electrică care pot fi vândute la bursă, a precizat ministrul la o conferinţă de presă care a avut loc la Sofia. El a spus că se aşteaptă ca sistemul să fie testat la începutul lunii iunie.

Sistemul este creat de compania germană Siemens şi va permite cumpărarea de energie electrică pe oră, precum şi cumpărarea unor cantităţi care vor fi folosite într-o perioadă următoare. La bursă vor putea oferi energie electrică producători cum sunt Compania Naţională de electricitate (NEK), centrala nucleară de la Kozlodui, precum şi toate celelalte centrale electrice care pot să-şi permită acest lucru.

La conferinţa de presă la care şi-a prezentat activitatea din ultimii doi ani, ministrul Traikov a mai spus că lucrările pentru construirea unei interconexiuni între sistemele de gaze ale Bulgariei şi României vor începe cel mai probabil la mijlocul anului viitor. Construirea conductei va fi finanţată cu 10 milioane de euro alocate de Uniunea Europeană, a precizat Traikov. Proiectele de interconexiuni cu Serbia şi cu Turcia nu sunt atât de avansate cum sunt cele cu România şi cu Grecia, care urmează să fie gata în anul 2014, a declarat ministrul.

El a mai spus că este posibil ca ţara sa să propună Rusiei semnarea unui nou acord pentru construirea centralei de la Belene. Traikov crede că acordul semnat deja nu este adecvat pentru o centrală care să funcţioneze în conformitate cu regulile pieţei şi din această cauză Sofia i-ar putea propune Moscovei s-o ia de la început, semnând un nou contract. Traikov a ţinut să precizeze că un contract de livrare a gazelor ruseşti în Bulgaria va fi semnat, indiferent ce soartă va avea proiectul privind centrala nucleară de la Belene.

Ministrul a evocat, pe de altă parte, date ale companiei Chevron potrivit cărora Bulgaria are zăcăminte de gaze de şist pentru 300 de ani. Cu o ofertă de 300 milioane de euro, compania americană a câştigat o licitaţie şi va începe exploatarea zăcămintelor din jurul oraşului Novi Pazar (nord-est), a mai spus ministrul.

Sursa: Agerpres