Bulgaria va intra în zona euro în cinci ani

Bulgaria şi-a sistat candidatura de aderare la zona euro, însă este posibil ca ţara să intre în Uniunea Monetară în termen de cinci ani, dacă acolo se va realiza un progres suplimentar, a declarat ministrul bulgar de finanţe, Simeon Diankov, într-un interviu pentru The Times.

El a mai subliniat că locul Bulgariei, "indiscutabil", este pe piaţa unică. Ministrul Diankov a mai spus că vocile statelor care nu sunt membre ale zonei euro trebuie să fie prezentate corespunzător în cadrul organismului de control bancar unitar, care se află la Banca Centrală Europeană. În opinia sa, este normal ca statele membre ale Uniunii Monetare să aibă de asemenea acces la Fondul de Salvare al Zonei Euro, în vreme de criză.
Între timp, ministrul de finanţe a susţinut abordarea fermă a Marii Britanii vizavi de negocierile privind bugetul Uniunii Europene. "Dacă fiecare stat încearcă să îşi consolideze finanţele publice, UE trebuie de asemenea să găsească o modalitate de consolidare", a spus acesta.
SURSA: Agerpres