Bruynseels: Decizia BNR de a reduce dobânda-cheie nu se va simţi în costul creditelor

Tăierea dobânzii-cheie de către BNR, cu 0,25 puncte, nu va avea un impact imediat asupra dobânzilor la creditele oferite clienţilor, întrucât acestea depind de costul de finanţare al fiecărei bănci, a declarat azi Dominic Bruynseels, preşedintele executiv al BCR.

„Nu cred că există o relaţie prea strânsă între rata dobânzii de politică monetară a BNR şi dobânzile practicate de bănci la creditele acordate clienţilor, pentru că dobânzile percepute clienţilor depind de costurile de finanţare ale băncii şi marjele de risc practicate”, a spus Dominic Bruynseels.
El a adăugat că nu va fi un impact asupra dobânzilor la creditele acordate ca urmare a deciziei BNR.
În contrast cu aşteptările BNR
Poziţia preşedintelui BCR, cea mai mare bancă din România, este în linie cu previziunile profesorului de economie Daniel Dăianu – care spunea ieri că băncile „vor ţine cu dinţii” de dobânzi, în actualul context – şi în contrast cu aşteptările BNR, banca centrală notând în comunicatul de ieri că „ajustarea treptată a condiţiilor monetare reale în sens larg este aşteptată a se reflecta în nivelul dobânzilor practicate la creditele acordate de băncile comerciale”.
Conducerea BNR a decis ieri reducerea dobânzii de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, până la 6%, care reprezintă minimul istoric şi vine după o perioadă de 18 luni de stagnare.