Goldman Sachs, salvata de Buffett

Fosta bancă americană de investiţii Goldman Sachs a atras, săptămåna trecută, finanţări în valoare totală de zece miliarde de dolari, provenite dintr-o vånzare de acţiuni în valoare de cinci miliarde de dolari şi de achiziţia unui alt pachet de titluri preferenţiale de către investitorul Warren Buffett. Anunţul survine după ce, cu doar cåteva zile înainte, instituţia a renunţat, alături de un alt gigant de pe Wall Street, Morgan Stanley, la statutul de bancă de investiţii pentru cel de holding bancar, pentru a avea acces la finanţări din partea Rezervei Federale a SUA. Buffett a cumpărat acţiunile preferenţiale prin intermediul companiei pe care o conduce, Berkshire Hathaway. Implicarea acestui investitor, cu o filosofie de investiţii conservatoare, pe termen lung, şi un îndelungat şir de succese la activ, este considerată un semnal că Goldman Sachs are, totuşi, perspective relativ solide pe termen lung. Banca administrează active în valoare de 1,1 trilioane de dolari.

ELECTORALE – Preţul gazelor rămåne neschimbat pånă la anul

Preţul gazelor naturale va rămåne nemodificat pånă la sfårşitul acestui an, fiind posibil chiar să scadă în a doua jumătate a lui 2009, a anunţat Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). „ANRE a decis să amåne preluarea în preţurile plătite de consumatori a costurilor suplimentare suportate de furnizorii de gaze naturale ca urmare a creşterii preţului de import“, se arată într-un comunicat al instituţiei. Distrigaz Sud şi E.ON Gaz Romånia au solicitat ANRE, în luna septembrie, majorarea de la 1 octombrie cu circa 10% a preţului gazelor livrate populaţiei. Reprezentanţii Distrigaz Sud au declarat recent că preţul gazelor importate din Rusia va creşte în luna octombrie cu 10%, de la 500 de dolari pe 1.000 mc la 550 de dolari la 1.000 mc. Ultima majorare a preţurilor gazelor furnizate populaţiei a avut loc la 1 iulie, cånd tarifele au crescut în medie cu 12,5%.

DECLARAŢIE – Isărescu: trebuie schimbată legislaţia muncii

127-19554-02_isarescu_39_rp.jpg„Toată legislaţia muncii este rigidă şi total depăşită, fiind creată pentru perioadele cånd aveam şomaj ridicat“, a declarat săptămåna trecută guvernatorul Băncii Naţionale a Romåniei, Mugur Isărescu, în cadrul unei conferinţe despre educaţie, desfăşurate la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. „Cred că unul dintre domeniile în care reforma structurală trebuie să se mişte extrem de rapid este legislaţia muncii“, a completat oficialul, care a explicat că prevederile legale referitoare la protejarea angajaţilor faţă de eventualele disponibilizări au drept corespondent bariere de intrare pe piaţa muncii. „Dacă împiedicăm angajatorul să disponibilizeze forţa de muncă devenită excedentară, decizia de a face noi angajări, pentru a fructifica o conjunctură de piaţă favorabilă, se ia cu mult mai mare greutate“, a afirmat Isărescu, care consideră că acest subiect este prea puţin abordat în dezbaterile publice din Romånia.

TRANZACŢIE – BCR a cumpărat Omniasig Pensii

Grupul BCR a cumpărat săptămåna trecută, prin BCR Leasing, societatea Omniasig Pensii, administratorul fondului de pensii private obligatorii Omniforte, al nouălea de pe piaţa romånească după valoarea activelor. Acţiunile au fost achiziţionate de la TBIH Financial Services Group, controlat de grupul financiar olandez Kardan, care deţinea un pachet de 90% din titluri, şi, respectiv, de la Omniasig VIG, care deţinea restul de zece procente. Potrivit unui comunicat de presă al Kardan, TBIH va încasa în urma tranzacţiei 11 milioane de euro, din care grupului-părinte îi vor reveni 3,5 milioane. „Această tranzacţie este prima de acest tip pe piaţa pensiilor private din Romånia“, se afirmă într-un comunicat de presă al BCR. Fondul de pensii Omniforte va fi administrat în continuare de către Omniasig Pensii. Tranzacţia se va finaliza probabil în luna noiembrie, după aprobarea de către Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.

DECIZIE – BNR păstrează dobånda la 10,25%. Deocamdată

Banca Naţională a Romåniei a decis, săptămåna trecută, să menţină neschimbată dobånda de politică monetară, la nivelul de 10,25%, ca şi nivelul actual al ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale băncilor. Printre motivele menţionate de BNR în sprijinul acestei decizii, anticipate de analişti, sunt menţionate scăderea inflaţiei, care a coboråt în august la 8,02%, faţă de vårful de 9,04% din iulie, accelerarea creşterii economice şi diminuarea uşoară a deficitului de cont curent. „Revenirea inflaţiei pe un trend descendent reflectă întărirea restrictivităţii condiţiilor monetare în sens larg, prezenţa unui efect de bază favorabil, precum şi scăderea preţurilor combustibililor, ale unor produse alimentare şi ieftinirea serviciilor de telefonie“, se spune în comunicatul BNR.

PROIECT – Deutsche Bahn, listare-mamut la Bursă

Deutsche Bahn, cel mai mare operator feroviar european, deţinut în majoritate de statul german, va lansa pe 27 octombrie o ofertă publică iniţială de listare a 24,9% din pachetul de acţiuni al diviziei DB Mobility Logistics, care cuprinde operaţiunile de transport de pasageri, logistică şi servicii. Aceasta ar putea fi cea mai mare ofertă publică iniţială lansată de o firmă germană după listarea Deutsche Post, din 2000. „În pofida situaţiei tensionate de pe pieţele financiare, intrăm în ultima fază pentru oferta publică iniţială şi am primit pånă în prezent reacţii pozitive în urma discuţiilor cu investitorii“, a declarat Hartmut Mehdorn, directorul general al companiei. Potrivit Financial Times Deutschland, Deutsche Bahn ar putea obţine în urma listării între 4,7 şi 5,3 miliarde de euro.

ANALIZA – Nota de plată a crizei financiare:1,3 trilioane de dolari

Costurile crizei financiare la nivel mondial au ajuns pånă în prezent la nivelul de 1.300 de miliarde de dolari, peste estimarea iniţială de 1.000-1.100 de miliarde de dolari, a declarat Dominique Strauss-Kahn, preşedintele Fondului Monetar Internaţional (FMI), citat de agenţia Reuters. Pentru piaţa imobiliară nord-americană, punctul de origine al crizei care a făcut ravagii pe Wall Street, analiştii Deutsche Bank au majorat pierderile totale estimate cu 23% faţă de prognoza din mai, la 544 de miliarde de dolari, ca urmare a aşteptărilor privind scăderea preţului locuinţelor.

AMÅNARE – Noul terminal de pe Otopeni aşteaptă pånă în 2019

127-19555-02_ludovicorban_39_c.jpgModernizarea Aeroportului Otopeni va fi amånată cu patru ani, pånă în 2019, din cauza nefinalizării Planului Urbanistic Zonal (PUZ), conform unui proiect de ordonanţă de urgenţă elaborat de Ministerul Transporturilor. Termenul-limită pentru exproprieri a fost decalat la råndul său cu un an, pånă la 30 iunie 2010. Conform noului plan investiţional, PUZ-ul şi studiile de fezabilitate urmează să fie aprobate la sfårşitul acestui an, iar pånă la 31 decembrie 2010 trebuie să fie obţinute toate actele necesare începerii lucrărilor. Proiectul prevede acum ca infrastructura de transport rutier, metrou şi pe calea ferată pentru accesul în zona de est a aeroportului să fie gata pånă la sfårşitul lui 2013 (faţă de sfårşitul lui 2011 în proiectul iniţial), iar lucrările la noul terminal de pasageri şi la sistemul de căi de rulare să se încheie pånă pe 31 decembrie 2019 (faţă de 2015).