Borcea va fi eliberat anul acesta. Cum e posibil. Avocaţii s-au mişcat repede

Milionarul Cristi Borcea a fost condamnat la 5 ani închisoare cu executare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză, însă acesta nu se aşteaptă să execute toată perioada.

După ce Dumistru Dragomir a declarat că Borcea va fi eliberat în curând din închisoare a venit rândul naşului lui Borcea să facă aceleaşi afirmaţii. Gigi Becali a spus la B1 că pedepsele lui se vor contopi şi omul de afaceri nu va sta în închisoare decât câteva luni. Avocaţii lui Borcea au făcut strategia şi în foarte scurt timp vor depune o cerere de eliberare condiţionată. 

”O să trebuiască să contopească pedepsele şi să rezulte o nouă pedeapsă, care, conform legilor, nu poate depăşi zece ani. El a făcut aproape şase ani, iar din zece ani trebuie să facă şase ani şi opt luni, adică două treimi din pedeapsă. Cu recursul compensatoriu va trebui să facă maxim şase luni de puşcărie. Contopirea durează o lună-două. O să mai facă şase luni şi o să vină acasă”, a declarat Becali.