BNR va testa anual băncile în privinţa respectării normelor de prudenţialitate

Banca Naţională a României (BNR) va organiza, cel puţin o dată pe an, un program de supraveghere prudenţială a instituţiilor de credit pe care le supraveghează, potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.

‘Elementele de conţinut al unui program de supraveghere prudenţială şi categoriile de instituţii de credit avute în vedere sunt stabilite prin reglementări emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă’, se precizează în proiectul de act normativ publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor.

Potrivit vechii Ordonanţe, urmărirea respectării de către instituţiile de credit, persoane juridice române, a cerinţelor de prudenţialitate şi a altor cerinţe prevăzute de lege se realiza de către Banca Naţională a României pe baza raportărilor transmise de instituţiile de credit şi prin verificări la faţa locului desfăşurate la sediul instituţiilor de credit şi al sucursalelor acestora din ţară şi din străinătate. AGERPRES