Băsescu la Convenţia PDL: Dacă vă opriţi pierdeţi. Vă cer să continuaţi procesul de transformare a României

Preşedintele Traian Băsescu le-a mulţumit membrilor PDL prezenţi la Convenţia Naţională a partidului şi le-a transmis că vor pierde dacă se vor opri din ceea ce au început, adică reformarea statului.

„Aţi avut o guvernare extrem de grea, cu România într-o puternică recesiune, în criză economică. Unii spun că am ieşit din recesiune destul de târziu, dar suntem una dintre ţările care au ieşit cu cele mai mici costuri din recesiune.

Eu vă spun deschis un singur lucru: dacă vă opriţi pierdeţi. Nu aveţi decât o soluţie: continuaţi. România are nevoie să terminaţi ceea ce aţi început. A vă opri este cea mai mare eroare. De aceea, în calitate de şef al statului, vă cer să continuaţi procesul de transformare a României. Românii au început să înţeleagă ce aţi făcut şi că trebuie să dezvoltăm o Românie performantă.

România nu mai suportă jumătăţile de măsură. Dacă vă opriţi nu aveţi nicio şansă să câştigaţi în 2012. Sunteţi partidul care a făcut cel mai mult bine României”, a spus Băsescu.
Convenţia Naţională a PDL urmează să decidă asupra viitoarei echipe de conducere a acestei formaţiuni politice.