Băncile au majorat dobânzile la depozitele şi creditele noi, în septembrie, atât în lei, cât şi în euro

Dobânzile practicate de băncile comerciale pentru creditele şi depozitele noi au crescut, în septembrie 2014 faţă de luna anterioară, atât la lei, cât şi la euro, cu excepţia celor aferente depozitelor noi în euro, care au scăzut, însă nesemnificativ, potrivit datelor publicate, joi, de Banca Naţională a României (BNR).

Pentru depozitele în lei aflate în sold, instituţiile de credit au redus dobânzile cu 0,07 puncte procentuale, astfel că media acestora a ajuns la 2,81% pe an în septembrie 2014 faţă de 2,88% pe an în august. La depozitele noi, dobânzile au crescut, însă, de la o medie de 2,2% pe an în luna august, la 2,59% pe an în septembrie. Dobânzi mai mari au acordat băncile, în septembrie, pentru depozitele noi în lei constituite de populaţie pe o perioadă cuprinsă între 1 – 2 ani, media acestora fiind de 3,84%, comparativ cu 2,67% cu o lună înainte. De asemenea, se remarcă saltul dobânzilor acordate de bănci firmelor pentru depozitele în lei pe o perioadă mai mică de un an, de la o medie de 1,69% pe an în august, la 2,31% pe an în septembrie.

La euro, băncile au redus dobânzile în septembrie faţă de august, atât la depozitele noi, de la 1,45% pe an la 1,41% pe an, cât şi la cele vechi, de la 1,73% pe an la 1,7% pe an. În aceeaşi perioadă, băncile au scăzut dobânzile şi pentru depozitele în euro ale populaţiei, de la 1,83% pe an la 1,81% pe an în cazul depozitelor din sold, dar şi pentru cele noi, de la 1,73% pe an la 1,71% pe an. O creştere a fost consemnată la depozitele noi în euro, constituite de populaţie pe o perioadă cuprinsă între 1 şi 2 ani, la o medie de 2,31% pe an în septembrie de la 2,08% pe an luna anterioară.

La creditele în lei aflate în sold, dobânzile au crescut uşor în septembrie, la 8,19% pe an, de la 8,17% pe an în august. În schimb, pentru împrumuturile în lei nou acordate, băncile au solicitat dobânzi semnificativ mai mari, de 7,19% pe an în septembrie, faţă de 6,89% pe an în august 2014. Pentru populaţie, împrumuturile noi în lei s-au scumpit, per ansamblu, la o medie de dobândă de 8,1% pe an, în creştere de la 7,94% luna anterioară. Şi creditele noi acordate firmelor în lei s-au scumpit în septembrie, faţă de august, la 6,42% pe an, de la 6% pe an. În schimb, finanţările sub un milion de euro, echivalent lei, acordate pe o perioadă cuprinsă între 1 şi 5 ani, s-au ieftinit la 6,87% pe an în septembrie faţă de 8,24% pe an în august.

Pentru împrumuturile în valută în sold, dobânzile au fost, în medie, de 4,96% pe an în septembrie, nivel apropiat atât de cel din urmă cu un an (5,07%) cât şi de cel din luna anterioară (4,99%). La creditele noi, băncile au mărit dobânzile la 4,37% pe an în septembrie, de la 4,14% pe an în luna anterioară. Şi pentru populaţie, dobânzile anuale efective pentru creditele de consum noi, în euro, au crescut, la o medie de 6,63% pe an în septembrie, de la 6,17% pe an în august.

Potrivit datelor BNR, şi pentru creditele noi în euro, cu dobândă fixă între 1 şi 5 ani, sub un milion de euro, acordate firmelor, băncile au perceput, în septembrie, dobânzi mai mari, de 6,96%, în medie, faţă de 5,15% în august.

SURSA: Agerpres