SCENARII: Bancherii germani întrevăd introducerea unei valute paralele în Grecia

În cazul în care în urma viitoarelor alegeri anticipate din Grecia va fi format un guvern ce se va opune aplicării condiţiilor prevăzute de programul internaţional de asistenţă financiară, aceasta ar putea duce mai degrabă la introducerea unei monede paralele, pe lângă euro, decât la ieşirea formală a Greciei din zona euro şi revenirea la drahmă, consideră analiştii de la Deutsche Bank, citaţi de Ukrinform.

Este puţin probabil ca Grecia să renunţe la euro, deoarece un astfel de pas ar duce la un default de proporţii şi la o prăbuşire masivă a sectorului bancar, echivalând cu un dezastru pe plan economic, social şi politic, menţionează aceştia într-o notă analitică cu privire la evoluţiile elene, scrie Agerpres.

Scenariul cel mai probabil, consideră finanţiştii germani, vizează o suspendare parţială a asistenţei financiare, ceea ce va permite continuarea sprijinului pentru serviciul datoriei şi al sectorului bancar din Grecia. În acelaşi timp, va fi complet întreruptă finanţarea cheltuielilor guvernamentale de bază.

În acest caz, dificultăţile cu care se va confrunta viitorul executiv al Greciei l-ar putea determina să emită obligaţiuni, ce ar putea deveni embrionul monedei paralele, menţionează experţii Deutsche Bank, propunând ca ipotetica valută paralelă să fie numită "gevro". Aceasta ar permite Greciei să-şi devalorizeze moneda, rămânând în mod oficial în cadrul Uniunii Monetare Europene.