Banca Monte dei Paschi di Siena începe operaţiunile de majorare a capitalului

Al treilea grup bancar italian, Banca Monte dei Paschi di Siena SpA (BMPS), a anunţat luni că Autoritatea de reglementare a pieţelor financiare din Italia (Consob) a aprobat oferta de conversie a obligaţiunilor în acţiuni, în valoare de 4,3 miliarde de euro, care va fi lansată luni, la ora 13.00 GMT, şi va fi valabilă până vineri, la ora 13.00 GMT, transmit Bloomberg şi Reuters.

Directorul general Marco Morelli încearcă să convingă investitorii că banca se poate redresa prin majorarea capitalului cu cinci miliarde de euro prin conversie şi vânzarea de noi acţiuni. Acesta vrea să vândă credite neperformante în valoare de 28 de miliarde de euro (30,5 miliarde de dolari) şi să efectueze o reorganizare internă.

Luni, acţiunile Monte dei Paschi au scăzut la Bursa de la Milano cu 12% înainte de a fi suspendate de la tranzacţionare.

Luna trecută, Banca Monte dei Paschi di Siena SpA a anunţat că intenţionează să concedieze 2.600 de angajaţi, să închidă 500 de sucursale şi să vândă credite neperformante, într-o încercare de a convinge investitorii să participe la majorarea de capital, esenţială pentru supravieţuirea BMPS.

Obiectivul celei mai vechi bănci din lume este obţinerea unui profit anual de 1,11 miliarde de euro (1,2 miliarde de dolari) în 2019.

BMPS este în criză de mulţi ani, din cauza achiziţiilor dezastruoase, a pierderilor provocate de tranzacţiile cu derivate şi a nivelului ridicat al creditelor neperformante. Banca Monte dei Paschi di Siena SpA a obţinut cele mai slabe rezultate la recentele teste de stres derulate de BCE, iar din 2008 a avut nevoie de majorări succesive de capital pentru a evita falimentul.

Anul acesta, acţiunile băncilor italiene au înregistrat scăderi semnificative la Bursa de la Milano, din cauza problemelor provocate de portofoliile lor de credite neperformante.

Cele mai mari bănci italiene, UniCredit şi Intesa Sanpaolo, sunt prezente şi pe piaţa din România. Agerpres