Astaldi dezminte INSOLVENȚA

Oficialii companiei Astaldi au precizat, într-un comunicat, că nu au cerut insolvența.

Societatea Astaldi nu a cerut insolvența și nu se regăsește în stare de insolvență, nici în România.

„Așa cum deja au fost informați atât clienții cât și asociații noștri, operațiunea de consolidare a capitalului Astaldi bazată pe creșterea de capital și pe vânzarea activelor în concesiune a suferit o întârziere serioasă datorată amânării vânzării activelor aferente concesiunii celui de-al treilea pod peste Bosfor, urmare a evenimentelor politice și economico-finaciare care au afectat Turcia în cursul anului 2018. Vânzarea acestei activele era o condiție solicitață de către sistemul bancar pentru a acorda sprijinul financiar aferent operațiunii de consolidare a patrimoniului.

Cele de mai sus au impus revizuirea planului global de consolidare a patrimoniului, iar Astaldi, ca soluție cea mai potrivită pentru a asigura operabilitatea societății și protejarea intereselor proprii ale companiei, a tuturor nivelelor de ocupare a forței de muncă, a intereselor acționarilor, ale clienților si ale creditorilor insisi, a hotărât să prezinte cererea de “concordato preventivo con continuità aziendale” în sensul legii italiene (art. 161, 6° co e 186-bis R.D. 267/1942), care prevede un acord cu creditorii care vizează restructurarea financiară a socieățtii pentru a preveni starea de insolvență și a asigura continuarea activitatii economice a societății”, conform unui comunicat Astaldi.

Oficialii Astaldi spun că este cea mai potrivită soluție pentru a proteja continuitatea corporației, de permitere a continuării derulării contractelor în curs și încredințării de noi angajamente precum și de depășire în mod definitiv a tensiunilor financiare, realizând o consolidare adecvata economico–patrimonială a societatii, chiar în interesul clienților și creditorilor săi.

„Astaldi va continua să desfășoare activitățile de construcție din cadrul proiectelor în care este angajată în Romania cu respectarea termenelor și a duratelor prevazute”, au precizat oficialii Astaldi.