ArcelorMittal intenţionează să vândă două unităţi în Franţa

ArcelorMittal, cel mai mare producător de oţel din lume, se pregăteşte să renunţe la 10% din cei 17.200 de angajaţi din Franţa prin vânzarea a două unităţi, a anunţat vineri publicaţia Le Figaro, transmite Reuters.

Cele două unităţi scoase la vânzare sunt Solustil, care produce oţel pentru caroserii, şi WireSolutions, care produce plase de sârme şi cuie, scrie Agerpres.

Solustil ar putea fi achiziţionată de grupurile italiene Cellino şi CLN, în timp ce un potenţial cumpărător pentru WireSolutions ar putea fi fondul american Oaktree.

ArcelorMittal, listată la Bursa de la Amsterdam, are pe plan global 210.000 de angajaţi.

ArcelorMittal, prezentă şi în România, este cea mai mare companie siderurgică şi minieră integrată din lume, cu activitate în peste 60 de ţări. În România, ArcelorMittal deţine unităţi de producţie la Galaţi (est), Iaşi (est), Roman (nord-est) şi Hunedoara (centru).