Apărarea euro, prioritatea noii președinții a UE

Principala prioritate a Uniunii Europene este apărarea monedei euro, a declarat la Budapesta premierul maghiar Viktor Orban, a cărui țară deține, începând cu 1 ianuarie, președinția UE. Primul ministru ungur a subliniat că un euro puternic însemnă o Uniune puternică.

Orban a mai spus că dorește să încheie negocierile de aderare cu Croația până la sfârșitul mandatului de șase luni al Ungariei și a afirmat că extinderea UE trebuie să continue cu Serbia.

Orban a menționat și problemele pe care le au România și Bulgaria în ceea ce privește aderarea la Schengen în această primăvară, ”ca urmare a opoziției unor state membre”.