AOAR, AmCham, FIC: Reducerea TVA este insuficientă. Sunt necesare şi urgente alte cinci măsuri de relaxare fiscală

În condițiile în care economia României abia își revine după criza care a determinat intrarea în insolvență a peste 158.000 de companii cu capital românesc și străin, Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR) consideră că reducerea TVA este o măsură insuficientă pentru dezvoltarea economică durabilă a României și că politica fiscală ar trebui îndreptată spre accelerarea formării de capital autohton, încurajarea investițiilor în active productive și creșterea competitivității companiilor active în României, informează un comunicat al organizaţiei.

În acest sens, CDR consideră necesară și urgentă implementarea următoarelor măsuri de politică fiscală:

(1) consolidarea fiscală pentru impozit pe profit și TVA a grupurilor de firme cu domiciliul fiscal în România

(2) abrogarea taxei pe construcții speciale

(3) plafonarea CASS la maximum 3 salarii medii brute pentru pachetul de servicii medicale de bază

(4) abrogarea supra-accizei la combustibili pentru reducerea ponderii costurilor cu transportul în valoarea mărfurilor și serviciilor

(5) reducerea impozitului pe dividende de la 16% la 5%

Coaliţia pentru Dezvoltarea României este o iniţiativă privată, apolitică, construită ca un acord de colaborare prin participarea colectivă a  membrilor săi, fiind condusă de un Consiliu Director format din Președinţii și Vice-președinții Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Camerei Americane de Comerț în România, (AmCham), Consiliul Investitorilor Străini (FIC) și Romanian Business Leaders (RBL).