Anunțul a fost făcut de Liviu Dragnea! Ce a declarat despre suspendarea președintului Klaus Iohannis

Situația tensionată dintre președinte și Guvern nu pare a fi pe punctul de a se rezolva prea curând. În acest context Liviu Dragnea a făcut câteva precizări despre decizia de suspendare a președintelui, mai ales că șeful statului a anunțat că o să analizeze noua propunere de remaniere a PSD după Ziua Naţională.

”În mod normal, președintele României trebuia să procedeze imediat, respectând principiul loialității instituționale, care este un principiu constituțional, să procedeze la revocarea celor 2 miniștri și la numirea celor propuși. Într-un mod nejustificat a amânat decizia până după 1 decembrie. Luni o să avem o discuție în partid și cred că este firesc să avem o discuție și în coaliție și dacă draftul este făcut, luni, cel mai târziu marți, dacă nu se întâmplă nimic, trebuie să utilizăm acea cale, pentru că nu putem să stăm la a nu știu câta încălcare de Constituție de președintele Iohannis și să nu punem în practică o remaniere pe care Guvernul a decis-o”, a declarat Liviu Dragnea. 

În momentul în care a fost întrebat despre o posibilă suspendare din funcție a președintelui, acesta a răspuns: Nu este luat în calcul niciun demers legat de suspendare, dacă vreți suspendați-l dumneavoastră, PSD-ul nu va iniția acest demers. Nu inițiază PSD-ul niciun demers de suspendare.”  

Aceste declarații au fost făcute la scurt timp după ce  Tudorel Toader, a spus că există un posibil conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi preşedintele României