ANAF are de recuperat peste 18 miliarde de euro de la firme şi persoane fizice

ANAF are de recuperat deocamdată peste 86 de miliarde de lei de la firme şi persoane fizice, potrivit datelor de la sfârşitul anului trecut. 90% din restanţe aparţin firmelor, dar şi persoanele fizice care au acumulat datorii de peste două miliarde.

Pe fondul încasărilor mai reduse la buget, Fiscul a intensificat măsurile de executare silită. De exemplu, în Vaslui, considerat cel mai sărac judeţ din ţară, mii de oameni datorează statului aproape 24 de milioane de lei şi au primit somaţii de la ANAF, transmite corespondenta RRA, Alina Darie.

În primele două luni ale acestui an au fost emise şi comunicate peste 3.800 de somaţii către debitori, cu o valoare a creanţelor de 23,6 milioane de lei. Vasluienii sunt chemaţi să îşi achite datoriile în cel mult 30 de zile. Unii spun însă că nu vor avea cu ce. 

Fiscul s-a declarat decis să recupereze cât mai mult din debitul existent în prezent, chiar dacă pentru acest lucru trebuie să pună popriri pe venituri sau sechestru pe bunuri mobile şi imobile.

Mirela Bulgaru, Finanţele Publice Vaslui spune că bunurile imobile asupra cărora au fost instituite sechestre sunt în general clădiri, spaţii de producţie şi terenuri aferente, iar bunurile mobile constau din maşini, utilaje şi diverse aparate.

Ca urmare a măsurilor de executare silită aplicate în ultima perioadă, au fost încasate la bugetul consolidat al statului creanţe fiscale în sumă 9,1 milioane de lei.

SURSA: RRA