Alertă cu bombă la o centrală hidroelectrică din Siberia

Centrala hidroelectrică din Novosibirsk (Siberia) a fost evacuată vineri dimineaţă după ce a primit un avertisment că un dispozitiv exploziv ar fi fost plasat la instalaţiile sale, a informat biroul de presă al centralei.

'La ora locală 08:58 (02:58 GMT), inginerul de serviciu a fost informat de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din regiunea Novosibirsk cu privire la posibila prezenţă a unei bombe în incinta centralei', a declarat pentru RIA Novosti o purtătoare de cuvânt a centralei, Olesia Tarasova.

Aproape o sută de persoane au fost evacuate de la centrala hidroelectrică din Novosibirsk de pe râul Obi după instituirea alertei cu bombe, relatează agenţia de rusă menţionată, citând o sursă din cadrul forţelor de ordine.

Personalul a fost evacuat şi reprezentanţi ai serviciilor de securitate examinează în prezent instalaţiile centralei, care nu a fost oprită, a indicat aceeaşi purtătoare de cuvânt.

Tarasova a declarat că nu este prima dată când centrala hidroelectrică se confruntă cu astfel de situaţii. În 2010, respectiva centrală a mai primit o ameninţare cu bombă, care s-a dovedit a fi falsă. AGERPRES